ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șefa statului a convocat ședința Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană și Consiliul Suprem de Securitate

22:38 | 23.11.2022 Categorie: Politică

Chişinău, 23 nov. /MOLDPRES/. Președintele țării Maia Sandu a convocat pentru dimineața zilei de joi, 24 noiembrie, ședința Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană (CNIE) și Consiliul Suprem de Securitate, transmite MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al instituției prezidențiale, membrii CNIE vor evalua progresul obținut în realizarea Planului de acțiuni pentru implementarea condițiilor înaintate în contextul acordării Republicii Moldova statutului de țară candidată la UE. De asemenea, vor fi discutate prioritățile de integrare europeană pentru perioada următoare.

Tot joi, în prima parte a zilei, președintele a convocat ședința Consiliul Suprem de Securitate pentru a fi discutate provocările privind asigurarea țării noastre cu resurse energetice. 

img22008959

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!