ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Starea de urgență în Republica Moldova ar putea fi prelungită cu încă 60 de zile

15:50 | 30.11.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 30 nov. /MOLDPRES/. Începând cu 6 decembrie 2022, starea de urgență în Republica Moldova ar putea fi prelungită cu încă 60 de zile. O Hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi, de Executiv, în baza deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale. Documentul urmează a fi prezentat spre aprobare Parlamentului, a relatat agenției MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Necesitatea prelungirii stării de urgență este determinată de riscurile și amenințările persistente ce vizează securitatea națională și aprovizionarea Moldovei cu resurse energetice pentru perioada rece a anului. Ultimele atacuri cu rachete ale Federației Ruse, având ca țintă infrastructura energetică a Ucrainei, au avut un impact negativ direct asupra securității energetice a țării noastre. 

Astfel, autoritățile Republicii Moldova vor avea posibilitate de a interveni prompt, în caz de necesitate, pentru luarea unor decizii suplimentare celor prevăzute de cadrul juridic existent în vederea asigurării securității energetice, gestionării fluxului de refugiați și prevenirii riscurilor pentru securitatea și ordinea publică.

Foto: Guvern

img22009159

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!