ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Producătorii de pomușoare vor diversifica piețele de desfacere

10:02 | 19.12.2022 Categorie: Economie

Chişinău, 19 dec. /MOLDPRES/. Producătorii de pomușoare din Republica Moldova trebuie să-și diversifice piețele de desfacere pentru a putea să se dezvolte în continuare. Concluzia a fost făcută de Dumitru Dodica, directorul executiv al Asociației „Pomușoarele Moldovei’’, în cadrul unui atelier de lucru dedicat pieței pomușoarelor în 2022 și prognozelor pentru 2023, transmite MOLDPRES.

La atelier au participat peste 40 de producători de diferite tipuri de bacifere, care au confirmat că sectorul de producere a pomușoarelor a fost extrem de afectat în anul 2022 de condițiile climatice și de criza regională generată de războiul din Ucraina. Acestea au dus la creșterea costurilor pentru circulante, costurilor logistice, ceea ce a cauzat scăderea recoltei și reducerea drastică a exporturilor pe piețele tradiționale, precum și consumul local.

Această situație îi determină pe producătorii de pomușoare să  planteze soiuri rezistente și solicitate de cumpărători, să caute noi piețe de export, precum și să opteze pentru congelarea produselor pentru a extinde perioada de păstrare până la livrarea produselor pe piața externă.

În acest context, Oleg Calestru, reprezentat al Proiectului Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova, a recomandat producătorilor de pomușoare să-și conjuge eforturile pentru a aplica tehnologii avansate de producere deoarece vor putea avea volume mari de pomușoare, calitate omogenă, posibilități de dezvoltare a infrastructurii post-recoltă și putere de negociere a prețurilor avantajoase.  „USAID va susține inițiativele sectorului de pomușoare de a spori competitivitatea fructelor pe piața locală și internațională, deoarece este un sector cu perspective de creștere și cu multiple oportunități pentru locuitorii din comunitățile rurale”, a spus Calestru.

În anul 2022, producătorii moldoveni au exportat  circa 1,4 mii tone de căpșune, în timp ce în 2021 s-a exportat de două ori mai multe căpșune. Situația este similară și pentru zmeure, care a înregistrat în 2022 exporturi de 633 de tone, în timp ce în 2021 - 1,3 mii tone. Totodată, circa 660 de tone de pomușoare congelate au fost exportate în 2022, în timp ce în 2021 au fost exportate cca 700 tone. În același timp, producătorii de pomușoare au constatat că suprafețele de pomușoare se reduc în favoarea modernizarea tehnologiilor de producere și a soiurilor noi, care oferă fructe de calitate și recolte înalte. Astfel, dacă în anul 2020 în Moldova pomușoarele erau cultivate pe circa 4 mii de hectare cu o recoltă medie de 3,7 tone per hectar, atunci în anul 2021 s-a redus suprafață cultivată cu pomușoare  până la 3,5 mii de hectare, în schimb recolta medie per hectar s-a majorat până la 5,3 tone per hectar.

Foto: agroexpert.md

img22009721

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!