ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

S-a stins din viață scriitorul Gheorghe Ciocoi

10:49 | 09.01.2023 Categorie: Cultură

Chişinău, 9 ian. /MOLDPRES/. Scriitorul Gheorghe Ciocoi, Maestru Emerit al Artei, deținător al ordinului ”Gloria Muncii”, s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani, informează MOLDPRES.

Vestea tristă a fost anunțată de către Uniunea Scriitorilor din Moldova.

S-a născut la 4 august 1942 în satul Cepeleuţi, judeţul Hotin, în prezent raionul Ocniţa. În 1965 a absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova. A fost colaborator, şef de secţie la ziarul „Moldova socialistă", secretar al Uniunii Scriitorilor din Moldova, redactor-şef adjunct al săptămânalului „Viaţa satului", unde a semnat cele 59 de „Caiete de cultură" ‒ profiluri artistice sub formă de eseu, consacrate unor personalități artistice marcante: G. Bacovia, L. Blaga, M. Eminescu, T. Arghezi, G. Enescu, C. Brâncuşi, V. Cupcea, M. Bieşu, E. Doga, N. Stănescu ş.a.

A activat în calitate de scenarist la studioul „Telefilm-Chişinău". Gheorghe Ciocoi a fost preocupat în special de creaţia lui Mihai Eminescu şi Constantin Stamati, evocându-le creaţia în mai multe cicluri.

A debutat editorial cu placheta „Constelaţia dragostei” (1970), urmată de  volumele „Amforă”, „Razele pâinii”, „Arborii îndrăgostiţi”, „Suită bulgară”, „Cerul de la Cepeleuţi”, „Izvoarele lui august”, „Peisaje în suflet”, „Steaua lui Eminescu” ş.a. A semnat şi cărţi pentru copii, precum şi volumul de eseuri „Ferestrele pământului”. Gheorghe Ciocoi a tradus din creaţia mai multor scriitori ai lumii. A contribuit la fondarea Casei-muzeu „Constantin Stamati" din satul Ocniţa, raionul omonim. 

În 1992 lui Gheorghe Ciocoi i s-a conferit titlul onorific „Maestru Emerit al Artei”, în 1999 a fost decorat cu medalia „Mihai Eminescu”, iar în 2012 – cu ordinul „Gloria Muncii”.

Scriitorul s-a stins din viață la 7 ianuarie și va fi înmormântat mâine, 10 ianuarie.

img23000107

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!