ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Culturii

18:31 | 16.01.2023 Categorie: Comunicate

Ministrul Culturii participă în Elveția la reuniunea Miniștrilor Culturii țărilor europene

Chişinău, 16 ian. /MOLDPRES/. Ministrul Culturii, Sergiu Prodan și Andrei Chistol, Secretar de stat, participă la Davos, Elveția, la cea de-a 2-a reuniune a Miniștrilor Culturii țărilor europene, în ajunul reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial, la invitația domnului Alain Berset, Președinte al Confederației Elvețiene.

În cadrul conferinței ministeriale, Sergiu Prodan a susținut un discurs național în care s-a referit la principalele teme de actualitate pentru dezvoltarea culturii, pentru crearea și promovarea politicilor publice orientate spre susținerea investițiilor în domeniul culturii, dezvoltarea educației artistice, promovarea și restaurarea monumentelor istorice, precum și dezvoltarea instrumentelor de susținere a inițiativelor culturale și a societății civile.

„Guvernului Republicii Moldova a stabilit priorități clare, care vor sprijini investiții mai bune în sectorul cultural, în domeniul educației artistice, într-un sector independent mai puternic și activ, în promovarea și restaurarea patrimoniului cultural, în dezvoltarea mai multor conținuturi digitale, în definirea unui statut și îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru artiști și alți profesioniști din domeniul culturii”,  a declarat Ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

În intervenția sa, ministrul Prodan a susținut Declarația Miniștrilor Culturii referitoare la consecințele dramatice ale agresiunii ruse asupra Ucrainei, menționând: „Susținem pe deplin Declarația comună a miniștrilor culturii cu privire la Ucraina. Agresiunea militară nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei, provoacă pagube irecuperabile, distruge instituții culturale și monumente istorice. În semn de solidaritate și sprijin pentru prietenii noștri din Ucraina, 2023 a fost declarat în Republica Moldova – Anul Culturii Ucrainene.”

De asemenea, Ministrul Culturii, Sergiu Prodan a susținut adoptarea Memorandumului Baukultur și crearea Alianței Baukultur: „Inițiativele vor consolida cooperarea dintre țările noastre, sectoarele public și privat și a societății civile pentru un mediu de viață de mai bună calitate. Dezvoltarea culturii necesită o puternică cooperare intersectorială. Baukultur plasează cultura în centrul politicilor de dezvoltare și trebuie subliniată contribuția acesteia la realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă”.

Sergiu Prodan a vorbit și despre progresul în procesul de reconstrucție a edificiului Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, devastat în urma incendiului din 2020, subliniind că: „Anul trecut Ministerul Culturii a lansat un Concurs Internațional de soluții arhitecturale pentru noua clădire a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”. În spiritul Baukultur, folosesc această oportunitate pentru a invita pe toți cei interesați să participe și să susțină acest proiect important. Să facem un „caz Baukultur” din acest proiect important”.

Conceptul de Baukultur a fost lansat în anul 2018, în cadrul primei reuniuni a miniștrilor culturii și șefilor de delegații ale statelor semnatare ale Convenției Culturale Europene și ai statelor observatoare ale Consiliului Europei, precum și reprezentanți ai UNESCO, ICCROM, Consiliului Europei și Comisiei Europene, ai Consiliului Arhitecților din Europa, Consiliului European al Urbaniștilor, ICOMOS International și Europa Noastră, reunite la Davos, Elveția, în ajunul reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!