ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O carte semnată de vicepreședintele Parlamentului, Mihail Popșoi a fost lansată la Chișinău

19:48 | 17.01.2023 Categorie: Politică

Chişinău, 17 ian. /MOLDPRES/. Vicepreședintele Parlamentului, Mihail Popșoi a lansat astăzi cartea „Europenizare versus democratizare în Georgia, Moldova și Ucraina. Provocări interne și externe pentru consolidarea democratică”. Evenimentul de lansare a fost găzduit de Legislativ, informează MOLDPRES.

Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, la evenimentul de lansare au participat vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, precum și experți în domeniu.

„Din perspectivă academică, am încercat să analizez toate riscurile, vulnerabilitățile țărilor respective din perspectiva democratică și de europenizare. Evident, factorii de risc îi cunoaștem foarte bine, dar, nici eu, nici oameni de știință mult mai experimentați decât mine n-au putut prevedea urmările acelor situații de influență nefastă, prin care am trecut noi în toți acești ani”, a menționat vicepreședintele Parlamentului, Mihail Popșoi.

Prezent la eveniment, vicepreședintele Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Virgiliu Pâslariuc a opinat că în carte autorul a pus accent pe acele provocări interne și externe care se numesc consolidarea democratică. “Lucrarea a fost scrisă înainte ca evenimentele să se catalizeze în data de 24 februarie. Aceasta este concentrată în așa manieră încât să acopere cele mai sensibile zone: economică, juridică, politică, perspectivele”, a spus Pâslariuc.

Lucrarea „Europenizare versus democratizare în Georgia, Moldova și Ucraina. Provocări interne și externe pentru consolidarea democratică” este una academică, cu care vicepreședintele Parlamentului, Mihail Popșoi, a obținut titlul de doctor în științe politice la Universitatea Degli Studi di Milano, Italia.

Cartea a fost publicată în limba engleză și urmează să apară și în română.

Foto: Parlament

img23000351

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!