ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Preşedintele ales ceh a discutat telefonic cu Zelenski

09:20 | 30.01.2023 Categorie: Externe

Praga, 30 ian. /MOLDPRES/. Petr Pavel, care a câştigat sâmbătă alegerile prezidenţiale în Republica Cehă, a avut duminică o discuţie cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi intenţionează să aibă luni un dialog cu preşedinta Taiwanului, potrivit echipei sale, în încercarea de a se delimita de liniile directoare ale predecesorului său, relatează AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

Pavel, un fost general şi fost şef al comitetului militar al NATO, susţinător al ajutorului militar pentru Ucraina, l-a învins sâmbătă în alegeri pe fostul prim-ministru Andrej Babis.

El urmează să depună jurământul pe 9 martie, când îi va urma în funcţie lui Milos Zeman, un om politic controversat care a avut legături strânse cu Vladimir Putin şi Xi Jinping, înainte de a-şi schimba poziţia cu 180 de grade după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022.

Petr Pavel, un susţinător ardent al aderării Ucrainei la Uniunea Europeană, a anunţat într-o postare pe Twitter că a discutat la telefon cu Zelenski.

Acesta din urmă a afirmat, tot pe Twitter, că l-a "felicitat personal pe dl Pavel pentru victoria sa" electorală.

"I-am mulţumit, lui şi poporului ceh, pentru susţinerea lor neclintită. L-am invitat să facă o vizită în Ucraina", a adăugat preşedintele ucrainean.

Preşedintele ales ceh a declarat, înainte de alegeri, că va face prima sa vizită în străinătate, cum e cutuma, în Slovacia vecină, împreună cu care Republica Cehă forma Cehoslovacia înainte de sciziunea lor, în 1993. El a precizat însă că a doua ţară pe care o va vizita va fi Ucraina.

Alegerea acestui lider cu poziţii favorabile Ucrainei şi UE a fost salutată de liderii europeni.

El a primit de asemenea un mesaj de la preşedintele Taiwanului, Tsai Ing-wen, cu care urmează să discute luni. "Un apel telefonic este prevăzut pentru luni", a declarat pentru AFP purtătoarea sa de cuvânt, Marketa Rehakova.

Într-o declaraţie pentru radioul public ceh de duminică, Pavel a afirmat că va susţine relaţiile cu Taiwanul, un investitor important în Republica Cehă.

China consideră că insula de 24 de milioane de locuitori este una dintre provinciile sale, pe care o va recuceri cu forţa dacă este necesar. Relaţiile dintre Beijing şi Taipei, deja tensionate, s-au degradat puternic în 2022, Beijingul înmulţind manevrele militare în jurul insulei.

Din punctul de vedere al preşedintelui ceh "nu este nimic rău în a avea relaţii specifice cu Taiwanul, care este celălalt sistem", aluzie la formula Beijingului, "o ţară, două sisteme", pentru a caracteriza în special relaţiile Hong Kong-ului cu China continentală după retrocedarea fostei colonii britanice Republicii Populare Chineze.

"Este cu siguranţă în interesul nostru să conservăm relaţiile comerciale şi poate şi ştiinţifice active cu Taiwanul", a estimat Petr Pavel.

Foto: rbc.ru

img23000701

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!