ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În anul 2022, numărul autorizațiilor în construcții a scăzut cu peste 17%

11:33 | 31.01.2023 Categorie: Economie

Chişinău, 31 ian. /MOLDPRES/. În anul trecut, au fost eliberate 3394 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale și nerezidențiale, cifra fiind în scădere cu 17,6% față de anul precedent. Datele au fost prezentate de Biroul Național de Statistică (BNS), transmite MOLDPRES.

În municipiul Chișinău, în 2022 au fost eliberate cu 572 de autorizații pentru construirea clădirilor rezidențiale mai puțin, ceea ce semnifică o descreștere cu 33,8%. Totodată, în plan regional a scăzut numărul autorizațiilor și în regiunile de nord și centru ale țării, dar și în UTA Gagauz-Yeri. Creșteri nesemnificative au fost atestate doar în regiunea de sud a țării, acolo unde anul trecut au fost eliberate cu patru autorizații de construcții mai mult.

Potrivit BNS, în anul 2022, numărul autorizațiilor de construire eliberate pentru clădiri în mediul urban a scăzut cu 37,6%, iar în mediul rural a crescut cu 11,2%, față de anul precedent.

Solicitat de agenție, jurnalistul economic Vlad Bercu a declarat că reducerea numărului autorizațiilor de construcție este determinată în particular de criza economică, scumpirea materialelor de construcție și scăderea cererii la apartamente în condițiile unei rate ridicate a inflației, care afectează veniturile populației. „Este firesc să scadă numărul autorizațiilor, întrucât ne confruntăm cu o criză, iar populația are grijă mai mult de economiile sale sau de a-și menține afacerile, decât de a dezvolta noi proiecte investiționale. Totodată, inflația este enormă și cred că mai puțini se gândesc la cumpărarea unui imobil”, a opinat jurnalistul economic Vlad Bercu.

Foto simbol

img23000742

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!