ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Compozitorul Constantin Rusnac își sărbătorește cea de-a 75-a aniversare

07:55 | 06.02.2023 Categorie: Cultură

Chişinău, 6 feb. /MOLDPRES/. Compozitorul Constantin Rusnac, profesor universitar, Artist al Poporului, secretar general al Comisiei Naționale pentru UNESCO, își sărbătorește astăzi cea de-a 75-a aniversare, notează MOLDPRES.

Constantin Rusnac s-a născut în 1948 în satul Trebisăuţi, raionul Briceni. În 1965 a absolvit Școala de muzică de 11 ani (în prezent – Liceul de muzică „C. Porumbescu”) și în 1970 – Institutul de Arte „G. Musicescu” (teoria muzicii, muzicologie şi contrabas) din Chișinău. A fost profesor de solfegiu, armonie şi teoria muzicii la aceleași instituții, redactor, redactor-șef al Colegiului de repertoriu pentru colectivele artistice din țară, prim-viceministru al Culturii (1975-1984), rector al Conservatorului Moldovenesc de Stat „G. Musicescu” (1984-1999). Din 1993 este secretar general al Comisiei Naționale a Republicii Moldova pentru UNESCO și din 2000 – președinte al Consiliului Național Delfic.

În 1976 a fost distins cu Premiul de Stat pentru lucrarea „Sărbătoreasca”, în 1984 – cu titlul „Maestru în Artă” şi în 1998 – cu ordinul „Gloria Muncii”. În 2008 a editat CD-ul „Folclor instrumental românesc de pretutindeni”, care include notele a 3600 de melodii, în 2012 – cartea  „Acrostihuri. Portrete în timp” şi în 2013 – volumul „101 poeme” în colecția „Ideal” a unei edituri din București. 

În 1997 i s-a conferit titlul Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică „G. Dima” din Cluj-Napoca, România şi în 2015 - titlul Doctor Honoris Causa al Academiei de Științe a Moldovei. Tot în 2015, a fost distins cu medalia de aur la Expoziția Europeană a Creativității şi Inovării EUROINVENT din Iaşi, România,  pentru volumul „Acrostihuri. Portrete în timp”. 

Constantin Rusnac a alcătuit două volume de „Folclor din Moldova” și a cules mai mult de 2000 de creații muzicale folclorice. A compus „Suita” pentru nai, țambal, vioară și orchestră de cameră, „Lacrima” – meditație pentru voce, clavecin și orchestră, „Moldova” – tablou muzical ș.a., a publicat culegerea de folclor instrumental „Ca la noi în sat”. De asemenea, el a scris muzică pentru spectacole şi film, romanțe, cântece  pentru copii şi de muzică ușoară, piese pentru diferite instrumente, „Steaua limbii noastre” – imn pe versuri de Grigore Vieru, precum şi „Imnul Jocurilor Delfice”, cântat în limbile română, armeană, engleză și rusă cu corul mixt și orchestra simfonică.

Compozitorul este membru titular al Academiei Internaționale de Științe despre Natură și Societate, filiala din Armenia (2012) și membru de onoare al Academiei  Internaționale de Știinţe Ararat, Franța (2012).

img23000901

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!