ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Chișinău va avea loc cea de-a XI-a reuniune a Comisiei comune moldo-române pentru integrare europeană

15:34 | 23.02.2023 Categorie: Politică

Chişinău, 23 feb. /MOLDPRES/. În perioada 27 – 28 martie, la Chișinău va avea loc cea de-a XI-a reuniune a Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul României (CCIE), comunică MOLDPRES.

Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, agenda reuniunii a fost discutată la o ședință la care au participat copreședinții CCIE, Petru Frunze și Andrei Daniel Gheorghe, precum și membri ai Comisiei din Parlamentul Republicii Moldova.

Astfel, pe agendă vor fi incluse și discuții cu reprezentanți ai Guvernului și ai autorităților publice centrale. De asemenea, membrii CCIE vor merge în teritoriu, pentru a vizita proiecte implementate cu suportul partenerilor români.

Ultima ședință a Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul României a avut loc în luna aprilie a anului trecut, la București. Atunci, a fost adoptată o Rezoluție de sprijin politic pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Foto: Parlament

img23001495

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!