ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Imaginea femeii în Arhivele BTA din sec. 20: ‘’Eroină a Poporului’’, Mamă, Participant activ la viața publică

19:52 | 08.03.2023 Categorie: Externe

Sofia, 8 mar. /MOLDPRES/. O ‘’eroină a poporului’’ și participantă activă la viața publică și politică: aici sunt prezentate doar câteva din chipurile femeii bulgare din secolul 20, inclusă în Arhiva Foto a agenției bulgare de presă BTA, relatează BTA, preluată de MOLDPRES.

În anii 1940, femeile erau descrise predominant în calitate de participante la mișcarea antifascistă. În anii 80 ai secolului trecut, rolul femeilor în societatea socialistă a devenit clar, inclusiv al femeii muncitoare și al femeilor în calitate de ‘’fundament al familiei bulgare sănătoase.’’ 

Aici este prezentat un extras de știri din 8 martie din diferiți ani din buletinele informative BTA:

Sofia, 8 martie, 1945 - "Astăzi, 8 martie 1945,  femeile bulgare au marcat sărbătoarea lor liber pentru prima dată în atmosfera guvernului frontului patriotic,’’ se spune în știrea din aceeași zi. Este de menționat că, împreună cu oaspeții oficiali, au fost prezente, de asemenea, la sărbătorirea de la Cinematograful Balkan, femei de la fabrici, instituții, secții de producție, studenți, intelectuali, eleve, etc. ‘’PRrintre cei prezenți, erau figuri proeminente ale mișcării femeilor antifasciste din Bulgaria. Corul Operei Populare a intonat imnurile naționale ale Bulgariei și Uniunii Sovietice, după care președinta Uniunii Populare a Femeilor, dna Elena Stoyanova, a deschis evenimentul,’’ se spune in informație.   

În discursul său, Ministrul de atunci al Propagandei, Dimo Kazasov, a spus că ‘’autoritățile din frontul patriotic au apreciat corespunzător meritele femeilor și drepturile pe care le-au dobândit cu prețul multor sacrificii.’’ ‘’Drepturile depline civile și politice vor permite femeilor noastre să participe activ la viața noastră social-politică și să ofere o perspectivă mai corectă asupra vieții, contribuind valoros la zilele fericite din viitor’’, a specificat Kazasov.   

Din partea Comitetului National al Frontului Patriotic, Secretarul Tsola Dragoycheva, de asemenea, a transmis felicitări.  

Rolul femeilor este de asemenea văzut prin prisma războiului: un apel al Comitetului Antifascist al Femeilor Sovietice scrie despre ‘’eternă glorie bravelor fiice ale Bulgariei, care și-au dat viața pentru poporul lor. ‘’Noi, femeile sovietice cunoaștem despre numele strălucit al eroinei naționale bulgare, Sonia cea fără de frica și fermă, invincibilă luptătoare împotriva fascismului și adepților acestuia, trădătorilor de patrie. Numele Soniei a devenit un simbol al femeilor din Bulgaria’’, se spune in apel.  

Sofia, 8 martie 1982 – Un articol cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii din Sofia vorbește despre faptul că femeile bulgare ‘’au conservat și multiplicat cele mai scumpe virtuți naționale. Femeile sunt caracterizate drept mame și soții respectate’’, ‘’muncitoare zeloase,’’ ‘’adevărate creatoare ale societății socialiste, ‘’participante active la viața socială, politică, economică și culturală a Bulgariei.’’ A avut loc o reuniune cu ocazia zilei de 8 martie la Opera Națională. Participantele sunt ‘’reprezentante ale comunității din Sofia, fruntașe în muncă, femei de frunte în producție, deținătoare de ordine, eroine ale muncii socialiste și veterane ale partidului și mișcării revoluționare a femeilor, femei care muncesc în domeniul științei și culturii.’’ Știrea subliniază că la eveniment a participat elita partidului comunist și cea guvernamentală, inclusiv liderul Todor Jivkov, Alexander Lilov, Milko Balev, Ognyan Doynov, Stanko Todorov, Todor Bozhinov și Tsola Dragoycheva.

Mai jos sunt crâmpeie din celebrările de 8 martie în afara capitalei Bulgariei în anii 1980 și 1990: 

Kardzhali, 8 martie 1980 – O știre de presa BTA relatează că ‘’o femeie modernă din Rhodope, pentru care cu numai trei decenii jumătate în urmă cultura generală era mai mult decât un vis și lumea era formată din câteva case în vecinătate, un lot de pământ, astăzi este chimist într-un laborator de fabrică, inginer-constructor, o producătoare excelentă, o educatoare deșteapta și capabilă’’. 

Silistra, 8 martie 1980 – O știre BTA descria femeile noii  Dobrudzha  socialiste, care ’’demult au trecut prin vârtejurile emancipării și astăzi, împreună cu nenumăratele lor îndatoriri de mamă, îngrijire din familie și participante la activități publice, ele au un rol decisiv în economie, în sănătate, educație, comerț și servicii".

Blagoevgrad, 8 martie, 1980 - BTA raportează despre ‘’schimbările extraordinare socioeconomice din Bulgaria’’, cu un ‘’impact pozitiv asupra muncii femeilor și participare la viața comunității.’’ ‘’Doar anul trecut, numărul de femei angajate în producția publică a crescut cu aproape 5.000 și acum depășește cifra impresionantă de 80.000. Cu întreprinderile noi construite – fabrica de echipament telefonic din Bansko, fabrica Bilyana din Petrich, fabrica de țigări din Blagoevgrad, etc. munca femeilor își găsește o utilizare din ce în ce mai largă și eficientă,’’ se spune în articol.   

Sliven, 8 martie 1980 – Rolul femeilor în producție este, de asemenea, subliniat într-o relatare din orașul Sliven cu ocazia zilei de 8 martie. ‘’Jumătate din muncitoarele de producție ale uzinei producătoare de mașini Dinamo sunt femei. Grija pentru îmbunătățirea condițiilor în secție și în familie este baza programului social al colectivului. În ajunul zilei de 8 martie, la întreprindere a fost deschisă o librărie, iar cu două luni în urmă au început să activeze o frizerie, o curățătorie chimică și o spălătorie,’’ se menționează în articol. De asemenea, femeile gravide au primit dejunul gratuit și fiecare al treilea copil din familie are dreptul la grădiniță pe gratis.

Haskovo, 7 martie 1991 – La 7 martie `1991, BTA a venit cu o știre despre viitoarea sărbătorire și pregătirile pentru piața de flori din orașul Haskovo.

img23001880

img23001880

img23001880

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!