ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Xi Jinping a obţinut al treilea mandat de preşedinte al Chinei

08:18 | 10.03.2023 Categorie: Externe

Beijing, 10 mar. /MOLDPRES/. Xi Jinping a obţinut vineri un istoric al treilea mandat de preşedinte al Chinei, după votul oficial al parlamentului, punctul culminant al unei ascensiuni care l-a văzut devenind cel mai puternic lider al ţării după mai multe generaţii, comentează AFP, citată de Agerpres și MOLDPRES.

Rezultatul votului deputaţilor, anunţat cu puţin timp înainte de ora 11.00 (03.00 GMT), este fără apel: 2.952 voturi pentru, zero împotrivă, zero abţineri.

Parlamentul din China fiind, în practică, subordonat total Partidului Comunist (PCC) la putere, rezultatul votului era fără de orice îndoială.

Liderul de 69 de ani a obţinut deja în octombrie o prelungire cu cinci ani în fruntea PCC şi a comisiei militare, cele mai importante două funcţii de putere.

Unic candidat, a fost reales în funcţie pentru aceeaşi durată ca şef al statului.

Ultimele luni au fost, însă, complicate pentru Xi Jinping, cu mari manifestaţii la sfârşitul lui noiembrie împotriva politicii sale "zero Covid" şi un val major de decese care a urmat abandonării acestei strategii sanitare în decembrie.

Subiecte sensibile evitate cu grijă în timpul actualei sesiuni anuale a parlamentului, eveniment foarte orchestrat în cursul căruia Li Qiang, un aliat al lui Xi, ar urma să devină noul prim-ministru înlocuindu-l pe Li Keqiang.

img23001921

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!