ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Spectacolul ”Pomul vieții” de Dumitru Matcovschi revine pe scena Teatrului Național ”Mihai Eminescu”

15:50 | 15.03.2023 Categorie: Cultură

Chişinău, 15 mar. /MOLDPRES/. La Teatrul Național ”Mihai Eminescu” din Chișinău va avea loc, vineri, 17 martie, la ora 18.00, spectacolul ”Pomul vieții” de Dumitru Matcovschi, în regia lui Alexandru Cozub, informează MOLDPRES.

Spectacolul prezintă povestea tristă a oamenilor calzi, emotivi, temperamentali, care sorb cu patimă din cupa suferințelor. Este un spectacol care denunță metehnele societății noastre. 

Tot vineri, la ora 18.30, Teatrul Național ”Satiricus I. L. Caragiale” va oferi publicului spectacolul ”Maestrul și Margarita” de Mihail Bulgakov, în regia lui Alexandru Grecu. 

În aceeași zi, la 18.30, Teatrul ”Luceafărul” va prezenta  spectacolul ”Colivia cu nebune” de Jean Poiret, în regia lui Slava Sambriș, o comedie despre aparențe și prejudecăți, familii tradiționale, despre iubire, în toate formele și înțelesurile.

Joi, 16 martie, la 19.00, la Teatrul ”Geneza Art” va avea loc spectacolul ”Hamlet” de William Shakespeare, în regia Danielei Burlaca.

img23002091

img23002091

img23002091

img23002091

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!