ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Situația din Zona de Securitate a fost discutată de Comisia Unificată de Control

15:50 | 16.03.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 16 mar. /MOLDPRES/. Ședința săptămânală a Comisiei Unificate de Control a fost convocată astăzi la Bender, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare. 

După audierea raportului Comandamentului Militar Întrunit, Delegația Republicii Moldova a cerut, pentru rapoartele viitoare, o reflectare mai exactă a realităților din Zona de Securitate. 

În ceea ce privește problematica din aria de responsabilitate a Forțelor Mixte de Menținere a Păcii, delegații Chișinăului au reabordat subiectul posturilor instalate unilateral de către structurile de forță transnistrene. 

Membrii Comisiei nu au aprobat decizii în cadrul ședinței, iar problema eliminării posturilor ilegale din Zona de Securitate rămâne prioritară în agenda Delegației Republicii Moldova.

img23002128

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!