ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Suedia deplânge că nu a primit undă verde de la Turcia pentru aderarea la NATO

14:22 | 18.03.2023 Categorie: Externe

Stockholm, 18 mar. /MOLDPRES/. Suedia a deplâns vineri faptul că nu a primit undă verde de la Turcia pentru ratificarea intrării în NATO, contrar Finlandei, care are acum calea larg deschisă pentru intrarea în Alianţa Nord-Atlantică, relatează AFP, citată de Agerpres și MOLDPRES.

"Este o evoluţie pe care nu ne-o dorim, dar pentru care eram pregătiţi", a declarat ministrul suedez de Externe, Tobias Billström, în cadrul unei conferinţe de presă.

"Important acum pentru Suedia este să se asigure de cele două ratificări care lipsesc", din partea Turciei şi a Ungariei, "şi să ne garantăm securitatea cât timp va dura asta", a afirmat el.

O altă veste proastă pentru Suedia este că parlamentul ungar a fixat vineri pentru 27 martie ratificarea candidaturii Finlandei, însă cazul Suediei va fi tranşat "mai târziu", a afirmat purtătorul de cuvânt al guvernului.

Şeful diplomaţiei suedeze a refuzat să comenteze informaţiile, afirmând că nu are confirmarea Budapestei.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat vineri dorinţa Turciei de a ratifica aderarea Finlandei la Alianţă şi a pledat pentru o ratificare a aderării Suediei "cât mai repede posibil".

Suedia susţine că face "tot" ceea ce este cuprins în memorandumul de acord cu Turcia, negociat în iunie la Summitul de la Madrid, a afirmat vineri Billström.

"Facem tot ce este înscris în acest memorandum, nu facem nimic mai puţin şi nu facem nimic mai mult decât ce este în el", a spus ministrul suedez.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că nu a existat "nicio măsură pozitivă adoptată de Suedia în privinţa listei de terorişti", invocând "peste 120" de cereri de extrădare formulate de Ankara.

Stockholmul repetă permanent că, în Suedia, justiţia, şi nu guvernul, are ultimul cuvânt în privinţa extrădărilor.

"Vor exista răspunsuri care ar putea fi pozitive şi altele care ar putea fi negative din punctul de vedere Turciei, şi va fi aşa, pur şi simplu", a spus Billström vineri.

Data ratificării de către Ankara a aderării Finlandei nu este cunoscută, însă Erdogan şi-a exprimat "speranţa" că acest lucru se va întâmpla până la alegerile de la 14 mai din Turcia.

img23002200

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!