ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Acordul privind cerealele a fost extins pentru 60 de zile, a afirmat Rusia

10:16 | 19.03.2023 Categorie: Externe

Moscova, 19 mar. /MOLDPRES/. Rusia a notificat toate părţile acordului privind cerealele că acesta a fost extins pentru 60 de zile, a transmis sâmbătă agenţia rusă de ştiri RBC, citând-o pe purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe Maria Zaharova, relatează MOLDPRES cu referire la Reuters și Agerpres.

Turcia şi ONU au anunţat mai devreme sâmbătă că acordul a fost prelungit, fără a preciza pentru ce perioadă, în timp ce un membru al guvernului ucrainean a afirmat că prelungirea este de 120 de zile.

Acordul asupra "Iniţiativei privind cerealele de la Marea Neagră", semnat pe 22 iulie 2022 pentru 120 de zile între Naţiunile Unite, Ucraina, Rusia şi Turcia, a fost reînnoit în noiembrie pentru 120 de zile.

Atât Ucraina, cât şi Rusia sunt mari exportatoare de cereale şi îngrăşăminte. Occidentul a aplicat Rusiei sancţiuni dure după invazia din Ucraina din februarie anul trecut, măsuri care nu afectează produsele agricole şi îngrăşămintele dar - potrivit Moscovei - creează "bariere" pentru exporturile respective prin restricţiile privind plăţile, logistica şi asigurările.

img23002206

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!