ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Statuia lui Messi a fost expusă alături de cele ale lui Pele şi Maradona la muzeul CONMEBOL

13:11 | 28.03.2023 Categorie: Sport

Chişinău, 28 mar. /MOLDPRES/. O statuie a superstarului Lionel Messi, care a condus selecţionata Argentinei la câştigarea Cupei Mondiale 2022, a fost expusă la muzeul Confederaţiei sud-americane de fotbal (CONMEBOL), informează MOLDPRES cu referire la Agerpres.

Statuia lui Messi, în mărime naturală, în care decarul naţionalei Albiceleste ţine în mână trofeul Cupei Mondiale, va sta de acum înainte alături de cele ale altor două glorii ale fotbalului din America de Sud, brazilianul Pele şi argentinianul Diego Armando Maradona, la muzeul de la sediul CONMEBOL din oraşul paraguayan Luque.

În luna decembrie, Lionel Messi a călcat pe urmele ilustrului său predecesor Diego Maradona, conducând Argentina la victorie la Cupa Mondială din Qatar.

Acesta este al treilea titlu de campioană a lumii din istoria naţionalei Argentinei, după cele din 1978 (cu Mario Kempes erou) şi 1986 (cu Maradona în rolul de căpitan).

Brazilianul Pele, care a decedat recent, este singurul fotbalist din istorie care a cucerit trei Cupe Mondiale în cariera sa (1958, 1962 şi 1970).

Lionel Messi, în vârstă de 35 de ani, este cel mai bun marcator din istoria fotbalului sud-american la nivel de echipă naţională, cu 99 de goluri în 173 de selecţii, şi al treilea la nivel mondial, după portughezul Cristiano Ronaldo (122 goluri/198 selecţii) şi iranianul Ali Daei (109 goluri/148 selecţii).

img23002476

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!