ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Magistrații Curții Supreme de Justiție vor fi supuși evaluării externe

13:23 | 30.03.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 30 mar. /MOLDPRES/. Judecătorii și candidații la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție (CSJ) vor fi supuși evaluării externe. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat astăzi, în a doua lectură, de Parlament, comunică MOLDPRES.

Evaluarea magistraților CSJ va fi efectuată de o Comisie de evaluare, în termen de șase luni de la demararea procedurii. Mai exact, membrii Comisiei vor analiza informații referitoare la integritatea etică și financiară atât a actualilor judecători CSJ, cât și a candidaților la funcțiile vacante. Exercițiul de evaluare va fi aplicat o singură dată.

Raportul privind promovarea sau nepromovarea evaluării integrității etice și financiare va fi transmis către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), care va lua o hotărâre finală. CSM poate respinge raportul și dispune o singură dată reluarea procedurii de evaluare, dacă constată anumite erori procedurale și anumite circumstanțe. În același timp, hotărârea CSM privind nepromovarea evaluării va avea drept rezultat eliberarea din funcție a judecătorilor. Acest lucru va avea ca efect lipsirea de dreptul de a exercita funcția de judecător timp de șapte ani din data la care a rămas definitivă hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii.

Totodată, hotărârea CSM privind nepromovarea evaluării integrității poate fi contestată.

img23002567

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!