ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Maia Sandu a avut o întrevedere cu Secretarul General al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić

19:12 | 30.03.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 30 mar. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat-o astăzi la Chișinău pe Secretarul General al Consiliului Europei Marija Pejčinović Burić, aflată într-o vizită de lucru în țara noastră, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.

„Astăzi am revăzut-o la Chișinău pe doamna Secretar General Marija Pejčinović Burić, cu care am discutat despre cooperarea Moldovei cu Consiliul Europei. În ultimii ani, cu sprijinul Consiliului Europei, am avansat în mai multe domenii cheie: apărarea drepturilor omului, organizarea alegerilor libere și corecte, asigurarea autonomiei locale și dezvoltarea mass-media independente”, a spus președintele Maia Sandu. 

Totodată, șefa statului a apreciat sprijinul Consiliului Europei în realizarea reformei justiției. „Vom continua schimbările inițiate, în pofida dificultăților întâmpinate și a rezistenței opuse de unele persoane din acest sector. O justiție corectă și independentă va asigura dezvoltarea economiei și consolidarea statului și este o condiție esențială în parcursul nostru european”, a subliniat președintele Maia Sandu. 

Foto: Președinție

img23002589

img23002589

img23002589

img23002589

img23002589

img23002589

img23002589

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!