ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Preşedintele Zelenski a vizitat oraşul Avdiivka, unul din punctele fierbinţi pe frontul de est din Ucraina

17:58 | 18.04.2023 Categorie: Externe

Kiev, 18 apr. /MOLDPRES/. Preşedintele Volodimir Zelenski a vizitat marţi oraşul Avdiivka, unul dintre punctele fierbinţi pe frontul de est al războiului din Ucraina, a anunţat serviciul său de presă, relatează AFP, citată de AGERPRES și MOLDPRES.

"Am onoarea să mă aflu astăzi aici, să vă mulţumesc pentru serviciul vostru, pentru apărarea teritoriului nostru", le-a spus Zelenski militarilor din Avdiivka, potrivit biroului său de presă care a publicat fotografii şi un videoclip din timpul vizitei.

Vizita preşedintelui ucrainean survine la scurt timp după anunţul Kremlinului privind o vizită a lui Vladimir Putin în zonele ocupate din Ucraina.

În imaginile publicate, şeful statului ucrainean apare îmbrăcat într-o bluză neagră cu tridentul ucrainean alb pe piept, fără vestă antiglonţ sau cască de protecţie, mai întâi în exterior alături de militari în uniformă, în faţa un copac înflorit, apoi într-un hangar industrial unde le-a oferit medalii.

În înregistrarea video, maşini, care făceau probabil parte din convoiul prezidenţial, puteau fi văzute străbătând străzile printre clădirile distruse sau grav avariate.

"Vă doresc numai victorie, ceea ce doresc fiecărui ucrainean", le-a spus Zelenski militarilor. "Vă doresc să rămâneţi în viaţă pentru Ucraina. Cu oameni atât de puternici, după victorie, sunt sigur că împreună vom reconstrui Ucraina", a mai spus el.

"Glorie Ucrainei!" a mai spus el. "Glorie eroilor!", au răspuns soldaţii.

Oraşul Avdiivka, situat lângă Doneţk, capitala regională ocupată de ruşi, se numără de luni de zile printre cele mai fierbinţi puncte din regiunea omonimă, pe care armata rusă doreşte să o cucerească în totalitate.

Foto: telegram

img23003107

img23003107

img23003107

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!