Vino în echipa noastră! MOLDPRES lansează concurs de angajare
14:54 | 20.04.2023 Categorie: Societate
Instituția Publică Agenția Informațională de Stat „Moldpres” a pornit un proces de modernizare și dezvoltare a instituției, motiv pentru care își mărește echipa redacțională din cadrul Direcției Știri și este în căutarea de noi colegi/colege.
Dacă ești interesat, ai studii în jurnalism, comunicare și ai aptitudini în domeniul promovării conținutului mediatic pe rețelele sociale, ești dispus să lucrezi într-o echipă prietenoasă, într-o atmosferă plăcută, imun la situații stresante, ești responsabil și flexibil în activitatea desfășurată, atunci te așteptăm în echipa noastră.
Moldpres angajează un coleg/colegă care să fie responsabil/responsabilă de domeniul promovării pe rețelele sociale (specialist Social Media Manager (SMM) a activității IP AIS „Moldpres”, atragerea potențialilor abonați/vizitatori și comercializarea produselor mediatice și nu doar.
Cerințe față de candidat:
* Să cunoască fluent limba română și una de circulație internațională (preferabil limba engleză)
* Să dețină abilități de a lucra cu softuri de editare a fotografiilor precum Adobe Photoshop, Canva sau a altora similare
* Să aibă studii superioare, de licență sau echivalente, preferabil în domeniul științe sociale, jurnalism sau în domeniul IT
* Să cunoască cum se gestionează rețelele de socializare la un nivel mai avansat decât cel de amator
* Să cunoască metodele de promovare pe rețelele de socializare a site-urilor de știri
* Să aibă capacitatea de a se adapta cerințelor inoportune, care necesită a fi rezolvate în timp restrâns
* Să aibă capacitatea de a activa în echipă, să fie deschis spre colaborare și flexibil în procesul de activitate.
Ce oferă Moldpres:
* Salariu stabil și motivant, în funcție de performanțele obținute, capacitățile și experiența angajatului
* Periodic prime la salariu
* Condiții optime de lucru
* Program de lucru adaptat după specificul activității din cadrul Direcției Știri
* O echipă unită, binevoitoare și deschisă spre conlucrare
* Și nu în ultimul rând buna dispoziție și doza necesară de cafea și umor
Tot ce trebuie să facă potențialii candidați este să ne expedieze CV-ul pe adresa electronică [email protected] sau [email protected], cu o scrisoare scurtă de motivare.
Termenul-limită de depunere a CV-ului este 27 aprilie.