ro

 

Societate
02 Octombrie, 2026 / 18:26
/ 30 Aprilie, 2023

Postul public de televiziune Moldova 1 a marcat 65 de ani de la fondare

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 1 mai /MOLDPRES/. Postul public de televiziune Moldova 1 a marcat ieri, 30 aprilie, cea de-a 65-a aniversare, informează MOLDPRES.

Prima emisiune la Televiziunea Moldovei a fost transmisă la ora 19.00 pe 30 aprilie 1958 și includea un cuvânt de salut din partea organelor de partid și sovietice, revista televizată „Moldova sovietică”, filmul artistic „Cântările moldovenești” și un concert de estradă din Leningrad. Moderatorii primei emisiuni au fost actrițele Constanța Târțău și Ariadna Kazanskaia.

În prima perioadă, Televiziunea emitea de două ori pe săptămână, vineri şi duminică, apoi de trei ori și, la sfârșitul anului 1958, avea programe de patru ori pe săptămână. În același an, a fost realizată prima transmisiune în direct cu ajutorul carului mobil din incinta Teatrului Dramatic Rus „A. P. Cehov” - spectacolul „Când înflorește salcâmul”.

Primul director al Televiziunii a fost Andrei Timuș, ulterior membru-corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, iar coordonator tehnic al lucrărilor de construcție a turnului de televiziune - Vsevolod Revuţchi, care a exercitat apoi mai mulți ani funcția de director al Centrului tehnic al Televiziunii și Companiei. Din decembrie 2021 director al postului de televiziune Moldova 1 este jurnalistul și producătorul TV Corneliu Durnescu.

În prezent postul public de televiziune Moldova 1 are peste 360 de angajați.


 
Ultimele Știri
/ Acum 10 ore

Accident cu trei vehicule pe traseul R-6, la Zahareuca. Un șofer a decedat

/ Acum 19 ore

Agenda evenimentelor, vineri, 2 octombrie

/ Acum 20 ore

Situația pe Nistru, monitorizată de autorități. Ce spune ministrul Mediului despre alimentarea cu apă

/ Acum 21 ore

Vreme fără precipitații în Republica Moldova. Izolat, se vor înregistra înghețuri la sol

/ Acum 21 ore

Trafic suspendat în centrul Chișinăului de Ziua Națională a Vinului. Cum va circula transportul public

/ Acum 21 ore

Bustul profesorului Dumitru Șcerbatiuc, dezvelit la USMF „Nicolae Testemițanu”

/ Acum 1 zi

O femeie din Chișinău a fost înșelată de 178.000 de lei și 1.000 de euro prin metoda falsului angajat

/ Acum 1 zi

VIDEO // Reforma administrației locale trebuie să ducă la primării mai puternice și servicii mai bune, susține președintele Parlamentului, Igor Grosu

/ Acum 1 zi

VIDEO // Nivelul Nistrului este scăzut, dar apa este suficientă pentru Chișinău. Gheorghe Hajder anunță adaptări tehnice la stația de captare pentru orice scenariu

/ Acum 1 zi

Cazul procurorului Victor Cazacu ajunge la CSJ. Comisia de evaluare contestă hotărârea CSP

/ Acum 1 zi

Alexei Buzu, despre reforma APL la nivel de raioane: „Miza sunt comunități mai puternice și o administrație care are capacitatea să le dezvolte”

/ Acum 1 zi

ANSP: 32 de persoane s-au intoxicat la un eveniment privat în Florești. La șase pacienți a fost depistată Salmonella

/ Acum 1 zi

Guvernul va transmite întreprinderii „Apă-Canal Chișinău” încă trei pompe pentru captarea apei din Nistru

/ Acum 1 zi

Cod galben de înghețuri în Republica Moldova, în zilele de 3 și 4 octombrie