ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Cooperarea moldo-britanică, discutată de președintele Maia Sandu și șeful diplomației britanice

19:51 | 06.05.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 6 mai. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit la Londra cu Secretarul de Stat pentru afaceri externe, Commonwealth și dezvoltare al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, James Cleverly, informează MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al Președinției, oficialii au vorbit despre cooperarea bilaterală, în special cea economică. Au fost discutate evoluțiile de securitate din ultima perioadă, cum țara noastră poate deveni un furnizor de stabilitate în regiune și cum ne pot ajuta partenerii britanici în acest sens.   

Șefa statului a apreciat contribuția Marii Britanii la realizarea reformelor pe care le întreprindem, în special pe segmentul anticorupție.

Foto: Președinție

img23003627

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!