ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Energiei

09:30 | 16.05.2023 Categorie: Comunicate

Secretarul de stat Constantin Borosan participă la conferința Gazterm 26, în Polonia

Chişinău, 16 mai. /MOLDPRES/. Secretarul de stat, Constantin Borosan, participă în perioada 14-17 mai, împreună cu echipa Energocom, la Conferința Gazterm din Polonia aflată la ediția 26, cu genericul „Noua ordine energetică globală”. Conferința include de asemenea și secțiunea dedicată „Parteneriatului transatlantic pentru securitatea piețelor de gaze din Europa”.

În cuvântul de salut, Constantin Borosan s-a referit la experiența Moldovei în gestionarea crizelor energetice din ultimii doi ani și acțiunile care au trebuit să fie întreprinse pentru asigurarea continuității livrărilor de gaze naturale și energie electrică către consumatori în contextul deciziei unilaterale a Gazprom de a reduce livrările de gaze naturale către țara noastră.

Secretarul de stat a menționat că gestionarea situației complicate în domeniul energiei a fost posibilă datorită sprijinului internațional de care s-a bucurat Republica Moldova, ținând să mulțumească pentru aceasta.

„Într-un an și jumătate noi am reușit să creștem securitatea energetică și să ne schimbăm statutul de la țară cu 100% dependență de o singură sursă de aprovizionare cu gaze naturale, iar în prezent avem capacități și cunoștințe de a livra gaze naturale din orice sursă alternativă”, a spus Constantin Borosan.

Acum cazul țării noastre de creștere a securității energetice este adus ca exemplu demonstrativ de succes în toată Europa. Am mulțumim Poloniei pentru faptul că este parte a succesului nostru. În octombrie 2021 compania de stat PGNiG din Polonia a fost prima companie care a livrat gaze naturale alternative către țara noastră pentru a restabili presiunea în sistemul național de transport, iar începând cu luna mai 2022 Energocom beneficiază de suportul expertului în domeniul gazelor, Maciej Wozniak, care este originar din Polonia, a precizat Borosan.

Potrivit secretarului de stat, criza energetică a accelerat multiple procese de transformare în sectorul energetic, prin creșterea ambiției și vitezei de implementare a proiectelor de infrastructură energetică, eficiență energetică și energie regenerabilă. Aceasta se întâmplă în Moldova și pe întreg continentul European și sunt elementele „Noii ordine energetice globale”.

În panelul de discuții „Utilizarea gazelor naturale în scopuri energetice în Uniunea Europeană din punct de vedere al impactului factorilor geopolitici”, Constantin Borosan s-a referit la importanța cooperării regionale între țări, necesitatea de dezvoltare a infrastructurii de interconectare și creștere a încrederii între partenerii comerciali. La conferință participă și o delegație reprezentativă de la Energocom pentru a valorifica această oportunitate de extindere a cooperării și construirea relațiilor pe bază de încredere reciprocă.

În marja conferinței au avut loc întrevederi bilaterale cu omologii din Polonia și Lituania, precum și cu Președintele autorității de reglementare în domeniul energetic din Polonia.

În cadrul întrevederii cu Subsecretarul de Stat Piotr Dziadzio la Ministerul Climei și Mediului din Polonia, părțile au trecut în revistă stadiul actual al relațiilor bilaterale în domeniul energetic între țările noastre. Constantin Borosan a mulțumit pentru sprijinul acordat de Polonia sub formă de generatoare electrice pentru instituțiile spitalicești din țara noastră, suport care a fost anunțat în cadrul vizitei recente a Prim-Ministrului Poloniei în Moldova. De asemenea, Constantin Borosan a mulțumit pentru deschidere și reconfirmarea susținerii Poloniei pentru Moldova în cadrul platformelor internaționale de cooperare și a exprimat interesul pentru continuarea dialogului și valorificarea oportunităților de cooperare în domeniul energetic.

În cadrul întrevederii cu Viceministra Energiei din Lituania, Inga Žilienė, părțile au efectuat o retrospectivă a cooperării țărilor noastre pe dimensiunea energetică. Lituania a finanțat proiectul de producere a energiei regenerabile în 15 instituții de menire socială din Moldova, în cadrul cărora au fost instalate sisteme fotovoltaice cu capacitatea de circa 1.000 kW. Cei doi au agreat să continuăm dialogul prin extinderea cooperării în domeniul energiei sustenabile.

În paralel cu întrevederile la nivelul autorităților, colegii de la Energocom au setate mai multe ședințe B2B cu companiile energetice din Polonia în vederea extinderii potențialului de cooperare.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!