ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul ia în calcul trei scenarii de evoluție în sectorul energetic pentru iarna 2023-2024

13:52 | 22.05.2023 Categorie: Economie

Chişinău, 22 mai. /MOLDPRES/. Guvernul Republicii Moldova ia în calcul trei scenarii de evoluție în sectorul energetic pentru iarna 2023-2024. Planul de pregătire de următorul sezon rece și progresele în ceea ce privește transpunerea legislației europene și integrarea Republicii Moldova pe piața energetică europeană au fost discutate la Bruxelles de ministrul Energiei, Victor Parlicov, cu vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, comisar pentru relații interinstituționale și prospectivă, transmite MOLDPRES. 

„Ca și anul trecut, Guvernul Republicii Moldova ia în calcul trei scenarii de evoluție în sectorul energetic pentru iarna 2023-2024, - plan care se află la faza de consultări publice și urmează să fie adoptat în luna iunie, dar țara este mult mai pregătită față de acum un an”, a declarat ministrul Victor Parlicov.

Potrivit oficialului, companiile din domeniu au experiența achizițiilor de energie electrică și gaze naturale din UE, a sincronizării la rețelele europene, iar zilele trecute Energocom a participat la prima licitație prin intermediul platformei comune de achiziție de gaze a UE.

„Suntem determinați să modificăm cadrul legal și de reglementare pentru a crea o piață de energie veritabilă, a reduce dependența de Rusia și a diversifica sursele de aprovizionare. Vrem să atragem investiții și noi tehnologii în sector, să focusăm proiectele majore spre domenii cu impact pentru cetățeni, ca, de exemplu, Fondul rezidențial de eficiență energetică, pe care îl vrem să-l lansăm deja anul acesta”, a declarat ministrul Energiei. 

Ministrul Energiei, Victor Parlicov se află la Bruxelles în marja celei de-a patra reuniuni la nivel înalt pe domeniul energetic Uniunea Europeană – Republica Moldova, care va avea loc marți, 23 mai.

Foto: Ministerul Energiei

img23004103

img23004103

img23004103

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!