ro

 

Economie
31 Octombrie, 2026 / 22:04
/ 01 Iulie, 2023

De astăzi, deținătorii de patentă care trec la activitatea independentă pot solicita compensații din partea statului

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 1 iul. /MOLDPRES/. De astăzi, deținătorii de patentă, care trec la activitate independentă, pot depune cereri la Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) pentru solicitarea unei compensații în valoare de 10 mii de lei (500 de euro). Solicitările vor putea fi prezentate până la 31 august, transmite MOLDPRES. 

Compensațiile sunt oferite în condițiile în care începând cu ziua de astăzi, activitatea de comerț cu amănuntul nu va mai fi admisă în baza patentei, iar comercianții sunt obligați să treacă la regimul fiscal de activitate independentă și să dețină aparat de casă. 

Solicitarea compensației de până la 10 mii de lei per beneficiar se efectuează prin depunerea online a unei cereri tipizate, însoțită de documente confirmative privind cheltuielile suportate. Formularul electronic este disponibil pe pagina https://compensare.oda.md. Compensația se va efectua în termen de 30 de zile de la acceptarea cererii.

Solicitantul de compensație care nu dispune de semnătură electronică calificată sau optează pentru o altă modalitate de depunere a cererii, poate solicita prestarea serviciului respectiv în cadrul centrelor unificate de prestare a serviciilor publice sau al subdiviziunilor teritoriale ale Serviciului Fiscal de Stat.

De compensații vor putea beneficia persoanele care până la data de 31 decembrie 2022 erau deținători de patentă și care s-au înregistrat ulterior la SFS în calitate de persoane fizice ce desfășoară activități independente. Compensațiile se acordă pentru cheltuielile suportate începând cu 1 ianuarie 2023.

Din banii obținuți, deținătorii de patentă își vor putea procura aparate de casă și vor putea achiziționa tot de ce au nevoie pentru amenajarea locului de desfășurare a activității.

Compensația va fi acordată prin intermediul Serviciului guvernamental de plăți electronice (MPay).

 Foto simbol


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, cere sprijin financiar suplimentar din partea UE pentru protejarea consumatorilor vulnerabili în această iarnă

/ Acum 2 zile

VIDEO // Moldova Trade Forum 2026: companiile moldovenești, încurajate să se integreze în lanțurile valorice europene

/ Acum 2 zile

Licențierea importurilor de cereale și oleaginoase, prelungită. Măsura intră în vigoare la 1 noiembrie

/ Acum 2 zile

CONSTRUIM MOLDOVA // Vicepremierul Vladimir Bolea: „Peste 95% dintre localitățile țării urmează să aibă acces la apă la robinet până în 2030”

/ Acum 2 zile

Stația Electrică Chișinău, în etapa verificărilor înainte de punerea sub tensiune

/ Acum 2 zile

Guvernul a alocat peste 433 de milioane de lei pentru plata salariilor în instituțiile bugetare locale

/ Acum 2 zile

CONSTRUIM MOLDOVA // Pistă și terminal nou la Aeroportul Chișinău. Vicepremierul Vladimir Bolea: „Este nevoie de extinderea acestuia”

/ Acum 2 zile

CONSTRUIM MOLDOVA // Vicepremierul Vladimir Bolea: „Autostrada Ungheni–Chișinău va plasa Republica Moldova pe harta Uniunii Europene”

/ Acum 2 zile

CONSTRUIM MOLDOVA // Agricultura va fi bazată pe știință și soluții inteligente. Ministrul Eugeniu Osmochescu anunță 750 de proiecte

/ Acum 2 zile

CONSTRUIM MOLDOVA // Premierul Vasile Tofan a prezentat proiectele strategice finanțate prin Planul de Creștere al Republicii Moldova: „O țară europeană nu se declară, o țară europeană se construiește”

/ Acum 2 zile

LIVE // „Construim Moldova”: Guvernul prezintă proiectele strategice de investiții din Planul de Creștere

/ Acum 2 zile

DOC // Modificările operate la Legea horticulturii au fost publicate în Monitorul Oficial

/ Acum 2 zile

Cinci blocuri mici din Edineț, Hâncești și Ceadîr-Lunga pot beneficia de renovare energetică

/ Acum 2 zile

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, anunță o reformă amplă a întreprinderilor de stat