R. Moldova va avea un program național de adaptare la schimbările climatice până în 2030
Chişinău, 30 aug. /MOLDPRES/. Programul național de adaptare la schimbările climatice până în anul 2030 și Planul de acțiuni pentru implementarea acestuia au fost aprobate în ședința de astăzi a Guvernului, transmite MOLDPRES.
Programul a fost elaborat cu sprijinul proiectului Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova „Promovarea procesului național de planificare a adaptării Republicii Moldova la schimbările climatice”, finanțat de Fondul Verde pentru Climă.
Potrivit ministrului Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov, prin adoptarea programului, R. Moldova și-a propus să se alinieze la eforturile globale de a limita impactul negativ al schimbărilor climatice. „Programul național de adaptare la schimbările climatice până în anul 2030 constă în asigurarea integrării măsurilor de adaptare în politicile sectoriale, în sinergie cu documentele de politici în domeniul adaptării la schimbările climatice, cât și în domeniul gestionării riscurilor de dezastre. Programul a fost elaborat pentru sporirea rezilienței climatice a țării. În acest scop sunt necesare politici cu acțiuni țintite. De aceea, programul se axează pe un șir de sectoare vulnerabile la schimbările climatice”, a relevat oficialul.
Programul național de adaptare la schimbările climatice setează obiective orientate spre sporirea rezilienței climatice a șase sectoare esențiale: agricultura, sănătatea, transportul, energia, apa și sectorul forestier și este însoțit de un plan de acțiuni pentru prevenirea și depășirea riscurilor și vulnerabilităților provocate de schimbările climatice.
Republica Moldova este una dintre cele mai vulnerabile țări din Europa la schimbările climatice, fiind predispusă îndeosebi la inundații și secete. Doar inundațiile din 2008 au provocat pagube de peste 120 de milioane de dolari, iar secetele care au avut loc între anii 2007 și 2012 au provocat pierderi economice de peste un miliard de dolari, afectând 80% din teritoriul țării.
Foto simbol
VIDEO // Un motociclist fără permis a ajuns la spital după ce a ignorat somația polițiștilor și a provocat un accident la Chișinău
Centrul pentru adolescenți cu autism și boli rare din municipiul Chișinău va fi renovat
Bugetul asigurărilor sociale de stat depășește 52,8 miliarde de lei după rectificare. Pentru cine vor fi alocați banii
FOTO // 129 de arbori, tăiați ilegal într-o fâșie forestieră din raionul Drochia
Șoferul implicat în accidentul mortal de la Sadaclia a fost identificat
În ultimele 24 de ore, nu au fost înregistrate cazuri noi de escrocherie telefonică
VIDEO // Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder: „Controalele privind lemnul vor viza tăierile, transportul și comercializarea ilegală, nu gospodăriile”
Lucrătorii din sfera protecției sociale, felicitați în plenul Parlamentului
Moldexpo va găzdui Expoziția „MoldMedizin & MoldDent 2026”: experți din peste 100 de companii și consultații medicale gratuite
Un bărbat din sudul țării va ajunge pe banca acuzaților după ce ar fi vândut peste 300.000 de țigări cu timbre false
DOC // Noile reguli privind ajutorul de stat, publicate în Monitorul Oficial
Republica Moldova și România vor găzdui Conferința ministerială a spațiului european al învățământului superior
Cinci păsări protejate, omorâte într-o singură zi la Râșcani. Poliția a deschis o anchetă
Trei tentative de transportare ilicită a bunurilor, depistate pe Aeroportul Internațional Chișinău
Premierul a vizitat Hotelul „Zarea”: „Ne dorim o licitație transparentă și cât mai mulți ofertanți”
VIDEO // Premierul Vasile Tofan, despre procesul de privatizare a hotelului „Zarea”: „Scopul nostru este să generăm cât mai mulți bani la buget, dar și să valorificăm un obiectiv important din centrul Chișinăului”
Noul director AIPA, Radu Musteața, prezentat echipei instituției: „Avem mult de lucru în procesul de aliniere la cerințele Uniunii Europene”
FOTO // Fragmente care ar putea proveni de la o dronă au fost depistate pe un teren din apropierea satului Colonița
IGSU atenționează despre riscul intoxicațiilor cu dioxid de carbon în timpul fermentării vinului
MEC vine cu o reacție după cazul semnalat la o școală din capitală: „Fiecare elev trebuie să primească manualele necondiționat și să fie tratat în mod egal”
Trei persoane au fost traumatizate în urma unui grav accident rutier produs la Calfa, Anenii Noi
FOTO // Zilele Filmului Românesc au început la Chișinău cu proiecția filmului „Cercul”
FOTO // Academia „Ștefan cel Mare” a inaugurat un laborator pentru instruirea operatorilor de drone
VIDEO // Peste 218 milioane de lei au fost direcționate către obiectivele Fondului de convergență, deși mecanismul nu a început încă să funcționeze
VIDEO // Spectacolul „Lungul drum al zilei către noapte” al Teatrului din Sibiu, aplaudat la Chișinău în prezența Maiei Sandu și a premierului Vasile Tofan
Cinci centre de tineret vor beneficia de 500 mii de euro pentru dotări și suport tehnic
FOTO // Exercițiul multinațional „Scutul de Foc 2026” s-a încheiat
SUA ar putea retrage până la 40.000 de militari din Europa
Festivalul CHILL a început la Chișinău și reunește scriitori din 11 țări
O nouă ediție a programului „Sub cușma lui Guguță” a fost lansată la Parlament