ro

 

Societate
23 Octombrie, 2026 / 14:29
/ 29 Septembrie, 2023

Universitățile din Republica Moldova ar putea pregăti specialiști în terapie ocupațională

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 29 sep. /MOLDPRES/. În învățământul universitar din Republica Moldova ar putea fi introdus un curs de terapie ocupațională. Despre asta s-a discutat la o conferință internațională, organizată pe platforma Comisiei parlamentară protecție socială, sănătate și familie, transmite MOLDPRES.

Participanții la ședință au discutat despre aplicarea terapiei ocupaționale la reabilitarea persoanelor cu dizabilități și necesitatea pregătirii specialiștilor în acest sens. Terapia ocupațională ajută persoanele să dezvolte sau să recupereze anumite abilități necesare desfășurării activităților zilnice. Acest tip de terapie se focusează pe necesitățile fiecărui beneficiar în parte, iar scopul final al acesteia este să contribuie la asigurarea unui stil de viață independent și cât mai eficient.

„Terapia ocupațională cuprinde mai multe domenii – medicină, psihologie, educație. Suntem la început de cale și trebuie să determinăm direcția și resursele necesare, pentru a institui la nivel universitar specialitatea terapie ocupațională. Este nevoie sa determinăm care ar fi modelul care trebuie adoptat pentru Republica Moldova și ar fi cazul să ne documentăm despre experiența internațională. Pe platforma Comisiei protecție socială, sănătate și familie vom constitui un grup de lucru pentru a promova terapia ocupațională în țara noastră”, a menționat Dorian Istratii, membru al Comisiei protecție socială, sănătate și familie.

Potrivit datelor prezentate de Ministerul Educației și Cercetării, în prezent, unele programe de masterat la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și la Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport includ module de „terapie ocupațională”.

Foto: Parlament


 
Ultimele Știri
/ Acum 15 ore

Agenda evenimentelor vineri, 23 octombrie

/ Acum 16 ore

Ploi puternice pe arii extinse, temperatura aerului va ajunge la +17 grade Celsius, vineri

/ Acum 18 ore

Procurorul Petru Iarmaliuc a trecut evaluarea externă de integritate

/ Acum 19 ore

Gheorghe Hajder a discutat cu noua ministră a Mediului din România: „Proiectele bune trebuie să continue pe ambele maluri ale Prutului”

/ Acum 19 ore

Magistratul Veaceslav Cernalev a fost audiat de Comisia de Evaluare a Judecătorilor

/ Acum 20 ore

Incident violent într-o școală din capitală. Un elev de 14 ani a suferit leziuni în urma unui caz de agresiune

/ Acum 21 ore

FOTO // Trei carabinieri moldoveni s-au întors din Kosovo după șase luni de misiune de menținere a păcii

/ Acum 21 ore

Reorganizarea școlilor: 1.649 de elevi primesc alocații, iar 57 de autobuze au fost alocate pentru transport

/ Acum 23 ore

FOTO // Dispozitive noi pentru diagnosticarea pacienților cu tuberculoză. Spitalul Clinic Municipal de Ftiziopneumologie, dotat cu echipamente moderne

/ Acum 1 zi

FOTO // „Satul European”: apă la robinet și un centru cultural renovat pentru locuitorii din Zăbriceni

/ Acum 1 zi

O femeie, reținută pentru implicarea într-o grupare de escroci. Victima ar fi fost înșelată cu 170 000 de lei

/ Acum 1 zi

STISC atenționează: două vulnerabilități critice în PHP ar putea permite atacatorilor să execute cod de la distanță

/ Acum 1 zi

VIDEO // Un motociclist care ar fi traversat ilegal frontiera din Ucraina în Republica Moldova a fost reținut în apropiere de Palanca

/ Acum 1 zi

Un bărbat din Chișinău, bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru a influența o cauză penală