ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Rezervația naturală unde cresc păduri de fag, unice în țară

15:01 | 23.10.2023 Categorie: Moldova Turistică

Echipa Moldpres a vizitat recent Rezervația Naturală de Stat „Plaiul Fagului” – destinația pe care ți-o propunem să o descoperi în această săptămână. Ghidul rezervației, Elena Fedorenco, ne-a oferit mai multe detalii interesante despre flora și fauna zonei respective și ne-a prezentat traseul turistic, la finele căruia am avut ocazia să admirăm o familie de mistreți.

Rezervația Naturală de Stat „Plaiul Fagului” a fost înființată în anul 1992 în scopul conservării, regenerării și studierii unora dintre cele mai pitorești ecosisteme forestiere din zona Codrilor. Rezervația se întinde pe teritoriul raioanelor Ungheni, Nisporeni și Călărași, dar intrarea se află în satul Rădenii Vechi (raionul Ungheni).

„Deși se cheamă Plaiul Fagului, doar 6% din copacii rezervației sunt fagi. În acest an avem o roadă bogată, foarte rar se întâmplă să avem atâtea semințe”, ne-a explicat Elena Fedorenco.

Flora și fauna

„Plaiul Fagului” are o suprafață de 5 642 de hectare. Fauna rezervației este relativ bogată. Aici viețuiesc 15 specii de pisici sălbatice, poți vedea vulpi, bursuci, jderi, veverițe, mistreți, cerbi și peste 130 de specii de păsări. Iarna este anotimpul în care poți observa mai ușor lumea animală întrucât animalele se concentrează în centrul rezervației, unde este amplasată hrana suplimentară.

„În fiecare an pregătim hrană pentru iarnă: se colectează fân din rezervație, se cumpără rumeguș de măr, în jur de 10 tone, de la Orhei-Vit, ca să avem cu ce hrăni animalele. Pădurarii fac frunzare, care sunt depozitate în anumite zone. Dacă este un an mai secetos, cumpărăm și porumb”, ne-a povestit Elena Fedorenco.

Vegetația rezervației este constituită din păduri de foioase asemănătoare celor de tip central-europene. Aici cresc peste 900 de specii de plante și fungi, iar 27 de specii sunt incluse în Cartea Roșie a Republicii Moldova.

„Avem 11 specii de orhidee, aflate pe cale de dispariție și o specie de Căpșuniță roșie, care înflorește odată la 3-4 ani”, a concretizat Elena Fedorenco.

Traseul turistic

Traseul turistic începe dintr-un sector cu fagi seculari, care impresionează prin dimensiunile lor (înălțimea până la 35 m, diametrul mediu peste 1m și vârste de peste 100 de ani). Lungimea traseului este de 2,3 km și are șase opriri. Poate fi parcurs în două ore. Nu vei avea nevoie de echipamente speciale, deoarece gradul de dificultate este ușor.

Ultima oprire este la țarcul special amenajat unde poți vedea o familie mare de mistreți sălbatici. „Capul familiei” este cel care dă semnale celorlalți membri atunci când simte riscul unui pericol. Imediat după un grohăit puternic, toți fug spre adăpost.

În cadrul Programului Polska Pomoc (Asistența Poloniei), rezervația a reușit să renoveze clădirea Centrului de Informare și Educație Ecologică, să construiască o terasă multifuncțională cu capacitatea de 60 de locuri și să implementeze o linie de îmbuteliere a mierii în cadrul centrului apicol, unde sunt produse trei tipuri de miere: de salcâm, de tei și polifloră.

„La Centrul de informare turistică organizăm activități cu copii, dar doritorii pot rămâne și pe noapte, avem 6 odăi pentru cazare”, ne-a spus Elena Fedorenco.

Toate sculpturile din zonă sunt confecționate la tabăra cioplitorilor de lemn, care are loc chiar pe teritoriul rezervației. Menționăm că aici izvorăște râul Bîc, care trece și prin capitala Republicii Moldova, Chișinău.

img23008316

img23008316

img23008316

img23008316

img23008316

img23008316

img23008316

img23008316

img23008316

img23008316

img23008316

img23008316

img23008316

img23008316

img23008316

img23008316

img23008316

img23008316

img23008316

img23008316

img23008316

img23008316

img23008316

img23008316

img23008316

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!