ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Satul European: Au fost finalizate două proiecte de dezvoltare regională în raionul Glodeni

11:32 | 24.10.2023 Categorie: Regiuni

Chişinău, 24 oct. /MOLDPRES/. În cadrul Programului Național "Satul European” au fost finalizate două proiecte de dezvoltare locală în satele Hâjdieni și Ciuciulea din raionul Glodeni, transmite MOLDPRES.

Potrivit Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală, cu o finanțare de circa 8 milioane de lei (415 mii de euro) din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională Locală, în satul Hâjdieni s-au construit peste 6 kilometri de apeduct.

Totodată, în satul Ciuciulea, peste 250 de elevi pot beneficia de o cantină renovată, datorită investiției Guvernului Republicii Moldova în valoare de 2,3 milioane de lei.

Programul Național "Satul European" cuprinde 497 de proiecte de dezvoltare locală, dintre care 229 s-au finalizat.

Foto: ONDRL

img23008342

img23008342

img23008342

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!