ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministerul Agriculturii a primit în dar un echipament modern din partea UN Women Moldova

10:10 | 29.11.2023 Categorie: Economie

Chişinău, 29 nov. /MOLDPRES/. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a primit o donaţie de echipament performant din partea Entităţii ONU pentru egalitatea de gen și abilitarea femeilor (UN Women Moldova), consolidând astfel sprijinul acordat femeilor antreprenoare active în sectorul agricol. Evenimentul de predare a avut loc ieri, în prezența vicepremierului Vladimir Bolea, şeful MAIA, care a subliniat importanța acestui gest pentru îmbunătățirea conexiunii cu cetățenii și promovarea inițiativelor ministerului, transmite MOLDPRES.

Donația constă nu doar într-un set de echipamente de ultimă generație, ci și într-o modalitate inovatoare de a întări legăturile dintre Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și cetățeni. Noul echipament va oferi noi oportunități de prezentare a inițiativelor ministerului, proiectelor în desfășurare și a poveștilor de succes ale agricultorilor, indică ministerul de resort. „Suntem recunoscători pentru această donație, nu doar pentru beneficiile pe care le aduce instituției noastre, ci și pentru modul în care ne permite să construim legături mai puternice cu agricultorii și cetățenii”, a menționat Vladimir Bolea.

Prin intermediul acestui touch board, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare are acum posibilitatea de a crea și promova conținut multimedia captivant, evidențiind poveștile autentice ale femeilor antreprenoare, sporind astfel participarea acestora în domenii considerate tradițional masculine. „Cu funcționalitățile sale avansate, acest dispozitiv oferă o platformă interactivă pentru a evidenția realizările remarcabile ale fermierilor, în special ale femeilor care și-au dedicat viața și pasiunea pentru a contribui la prosperitatea sectorului agricol”, a subliniat Diana Crudu, președinta Asociației Eurocivis.

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare va continua să sprijine femeile antreprenoare, să încurajeze investițiile în agricultură și să aprecieze potențialul produselor create de femeile active în acest sector.

img23009653

img23009653

img23009653

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!