ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Taxele vamale pentru importul de materie primă vor fi reduse

14:05 | 29.11.2023 Categorie: Economie

Chişinău, 29 nov. /MOLDPRES/. Materia primă utilizată în procesul de producție, care nu este disponibilă pe piața internă și nu poate fi importată prin acordurile de liber schimb, va fi scutită de taxe vamale. Un proiect în acest sens a fost aprobat astăzi de Guvern, transmite MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, proiectul de lege are drept scop asigurarea condițiilor favorabile de activitate pentru producătorii autohtoni și a unui climat investițional propice în Republica Moldova.

„Aceste modificări vor contribui la crearea unor condiții mai avantajoase pentru procurarea materiei prime, fără taxe vamale și la diminuarea costurilor de producție. Mai mult, modificările vor conduce la deschiderea unor pieţe alternative, reducerea riscului dependenței de o singură piață de aprovizionare și sporirea dezvoltării industriei de prelucrare”, a precizat sursa citată.

Totodată, proiectul va asigura respectarea angajamentelor Republicii Moldova în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului, privind plafoanele tarifare stabilite la import. 

img23009679

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!