ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În peste 80 de sate au fost instalate sisteme de iluminat stradal prin programele „Satul European" și „Satul European Expres"

09:01 | 21.12.2023 Categorie: Regiuni

Chişinău, 21 dec. /MOLDPRES/. Un număr de 37 de proiecte care vizează modernizarea sistemelor de iluminat stradal prin programul „Satul European" au fost finalizate cu succes. Alte 46 de localități au beneficiat de proiecte similare prin programul „Satul European Expres", transmite MOLDPRES. 

Un exemplu în acest sens este proiectul de extindere a liniei de iluminat public stradal în comuna Lalova, raionul Rezina. Prin proiectul inclus în programul „Satul European Expres", comunitatea a beneficiat de o investiție de 341 de mii de lei (17 mii de euro) din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală. Implementarea acestuia a adus lumină pe străzile satului, sporind gradul de vizibilitate cu 30%. Astfel, circa 1500 de locuitori din Lalova se bucură acum de o iluminare eficientă și siguranță pe străzi.

De asemenea, a fost finalizat proiectul de creștere a gradului de acoperire a străzilor și a spațiilor publice cu iluminat stradal în satul Chetroșica Nouă, raionul Edineț. Cu o investiție de 445 de mii de lei din partea Guvernului, au fost construiți aproximativ 6 km de rețea de iluminat stradal, sporind siguranța pentru cei 1 000 de locuitori ai satului.

Până în prezent, programul „Satul European" a înregistrat un nivel de 258 de proiecte finalizate din totalul de 497 de proiecte aprobate. Prin programul „Satul European Expres" au fost finalizate alte 240 de proiecte dintr-un număr total de 399 de inițiative aprobate. 

img23010345

img23010345

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!