ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

„Satul European”: A fost reabilitată clădirea primăriei din Răzeni, Ialoveni

10:00 | 05.01.2024 Categorie: Regiuni

Chişinău, 5 ian. /MOLDPRES/. În satul Răzeni, raionul Ialoveni, a fost reabilitată clădirea primăriei. Lucrările au fost efectuate în cadrul Programului „Satul European”, în acest scop fiind alocată suma de 3,2 milioane de lei (160 de mii de euro) din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), transmite MOLDPRES.

Proiectul a fost realizat cu scopul de a crea condiții mai bune pentru personalul primăriei și pentru cei 23 de angajați responsabili de administrarea serviciilor publice. Această îmbunătățire a spațiului de lucru are un impact pozitiv asupra eficienței și calității serviciilor oferite celor 7000 de locuitori ai comunei.

„În cadrul proiectului s-a intervenit în reconstrucția acoperișului, o suprafață de 20 de metri pătrați, garantând o protecție optimă împotriva condițiilor meteorologice nefavorabile. De asemenea, renovarea fațadei clădirii a fost realizată pe o suprafață totală de 640 de metri pătrați. Prin repararea interiorului pe o suprafață de 500 de metri pătrați, s-au creat condiții optime de lucru pentru cei 18 angajați ai primăriei”, potrivit Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală.

Programul „Satul European" include în total 497 de proiecte. 

img24000062

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!