ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

A fost lansat Concursul Internațional de Canto Academic „Alexei Stârcea”, ediția a XIV-a

13:40 | 24.01.2024 Categorie: Cultură

Chişinău, 24 ian. /MOLDPRES/. Uniunea Muzicienilor din Moldova, Filarmonica Națională ”Serghei Lunchevici” în parteneriat cu Ministerul Culturii, Primăria Municipiului Chișinău și Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” a lansat cea de-a XIV-a ediție a Concursului Internațional de Canto Academic „Alexei Stârcea”, informează MOLDPRES.

Potrivit organizatorilor, concursul se va desfășura în perioada 25-27 martie 2024, în incinta Palatului Republicii. Concursul constă din două etape: I-a – 25 martie, ora 11:00; a II-a – 26 martie, ora 11:00 și Gala Laureaților – 27 martie, ora 18:00. În cele două etape concurenții vor prezenta creații semnate de Alexei Stârcea și lucrări vocale din repertoriul universal. Membrii juriului sunt personalități notorii ale culturii muzicale.

La Concurs se admit tineri cu vârsta cuprinsă între 18 - 35 ani, cu studii muzicale (studenţi şi profesori ai instituţiilor speciale, cântăreţi profesionişti) din Republica Moldova, Ucraina, România. Cererile de participare la concurs se admit până în data de 12 martie 2024 şi pot fi depuse online la adresa de email: [email protected] sau pe adresa: str. Pușkin 24, etajul 2, biroul 21, luni-vineri, ora 11:00-16:00, Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”. Taxa de participare la concurs (în valoare de 500 lei) se achită la înregistrarea concurenților.

Ediţia a XIV-a a Concursului Internaţional de Canto Academic „Alexei Stârcea” este concepută cu statut internațional, prin care tinerii din R. Moldova, Ucraina şi România, împătimiţi de arta vocală, ar putea fi lansaţi pe plan internaţional. Concurenţii care au obţinut Marele Premiu la ediţiile anterioare ale concursului nu mai au dreptul de a participa la următoarele ediții ale concursului.

Alexei Stârcea - compozitor, interpret, pedagog, Artist Emerit al Republicii Moldova, este o figură marcantă a culturii muzicale autohtone. Creaţia lui ocupă un loc important în cultura muzicală națională. A lăsat o moştenire creatoare multilaterală, fiind unul din compozitorii care au pus bazele operei naţionale şi care a contribuit la dezvoltarea muzicii camerale. Alexei Stârcea este autorul operei moldoveneşti „Balada eroică”, a unor piese vocal-simfonice, creaţii instrumentale, corale şi vocale. Datorită talentului său şi timbrului vocal deosebit, Alexei Stârcea a intrat în istorie şi ca interpret, prestaţiile căruia impresionau prin melodicitate şi tehnică impecabilă. Astăzi numele său îl poartă Școala de Arte din Chișinău și Concursul ce îl onorează.

img24000474

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!