ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Angajați IGSU sunt delegați la Bruxelles pentru a face ture la Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență al UE

09:55 | 30.01.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 30 ian. /MOLDPRES/. În perioada 22 ianuarie – 2 februarie, doi angajați IGSU sunt delegați în orașul Bruxelles, Belgia în calitate de ofițeri de legătură, pentru a face ture la Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență (ERCC) al UE, comunică MOLDPRES.

Potrivit IGSU, activitatea face parte dintr-un proces prin care țara noastră acționează ca membru cu drepturi depline în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Odată cu aderarea la Mecanism, Republica Moldova preia practicile de operare în solicitarea și acordarea suportului într-o situație excepțională. Astfel, pentru prima dată reprezentanții țării noastre lucrează în cadrul Centrului de coordonare a răspunsului la situații de urgență cu experții europeni.

Totodată, aceștia preiau experiențe de operare a datelor privind procesul de prezentare a ofertelor de acordare a ajutoarelor țărilor afectate prin delegarea, deplasarea modulelor de intervenție.

Tot în această perioadă, reprezentanții IGSU au avut o întrunire cu Ambasadorul, șef al Misiunii Republicii Moldova pe lângă UE, Daniela Morari, unde au fost puse în discuție subiecte privind rolul și importanța aderării IGSU la Mecanismul de Protecție Civilă al UE, precum și termenii de acreditare ai modulelor de intervenție.

Totodată, au fost trecute în revistă principalele activități realizate de către IGSU în cooperare cu UE pe parcursul anului 2023, cu scopul de a moderniza și ridica la standarde europene sistemul național de gestionare a crizelor.

img24000617

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!