ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova a semnat cererea de aderare la Zona Unică de Plăți în Euro

11:00 | 30.01.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 30 ian. /MOLDPRES/. Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu, a semnat astăzi cererea de aderare a Republicii Moldova la Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA). Inițiativa va avea ca rezultat furnizarea plăților fără numerar în euro, către și dinspre spațiul european, oferind soluții mai sigure, rapide și comode pentru cetățenii Moldovei, transmite MOLDPRES.

„Este o zi istorică pentru Republica Moldova. Este ziua în care din partea BNM avem o declarație clară a dorinței de a fi parte a sistemelor europene, a sistemului de plăți unic din Europa. Decizia relevă angajamentul nostru și contribuția BNM în acest parcurs european și reprezintă un moment important pentru economia Moldovei, pentru toți participanții la circuite economice, pentru companii, pentru cetățeni, pentru stat”, a afirmat Anca Dragu după semnarea cererii.

Guvernatoarea BNM a specificat că aderarea la SEPA are mai multe beneficii. „Primul beneficiu este acel al costurilor. Este în avantajul tuturor participanților să avem plăți rapide, transparente, sigure, dar și la un preț sustenabil. Cu acest sistem, o plată ar putea sa fie făcută într-un orizont de 24 de ore și în loc să plătim 20 - 50 de euro per tranzacție, vom putea plăti doar 1 - 3 euro. Este un pas uriaș pentru toți cei care participă la sistemul economic, fac plăți în nume propriu, persoane fizice sau companii. Cred că aceasta va fi o veste bună pentru toți moldovenii care trăiesc și muncesc în străinătate și transferă remitențe către rudele din țară. Este un sistem care asigură eficiența plăților, standardizarea și transparența proceselor, facilitează tranzacțiile transfrontaliere și stimulează comerțul”, a precizat șefa de la BNM.

Anca Dragu a afirmat că după semnarea cererii, urmează două etape: cea de evaluare și cea de conectare. „Estimăm o perioadă de timp de circa un an pentru partea de evaluare și ceva mai puțin, poate jumătate din timp, pentru partea de conectare. Aceste etape nu depind de noi. Urmează un dialog”, a spus Guvernatoarea BNM.

Cererea de aderare a fost semnată în prezența conducerii băncilor licențiate din țara noastră. Președintele Asociației Băncilor din Moldova, Dorel Noroc, a afirmat că pentru cetățeni și pentru companii, SEPA înseamnă comoditate, rapiditate și costuri minime. 

Aderarea Republicii Moldova la SEPA reprezintă un exercițiu de importanță națională și un proiect de țară esențial în contextul aderării Moldovei la Uniunea Europeană, fiind implementată cu suportul Proiectului Twinning „Consolidarea supravegherii, guvernanței corporative și gestionarii riscurilor în sectorul financiar al Republicii Moldova", finanțat de Uniunea Europeană.

img24000620

img24000620

img24000620

img24000620

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!