ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Justiției

18:17 | 30.01.2024 Categorie: Comunicate

Comunicat de precizare

Chişinău, 30 ian. /MOLDPRES/. Ministerul Justiției informează că, în premieră, a dat curs unei evaluări independente a condițiilor de detenție în Penitenciarului nr.13-Chișinău, realizată de Asociația Promo-LEX, conștientizând astfel necesitatea colaborării cu societatea civilă pentru soluționarea problemelor de interes comun.

Pe marginea raportului publicat recent, se impun câteva precizări, pentru a clarifica anumite informații și interpretări eronate. În partea ce vizează constatările raportului referitoare la suprapopularea penitenciarului, menționăm că, datorită măsurilor întreprinse de autorități, numărul deținuților în Penitenciarul nr. 13 s-a diminuat de la peste 1200 în anul 2016 până la circa 700 de persoane la începutul acestui an.

De asemenea, menționăm că, în raport, autorii au operat cu standardul de 6 m2 , recomandat de către Comitetul European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (CPT), care diferă de reglementările naționale și ale altor state europene de 4 m2 per deținut. Având în vedere infrastructura învechită a Penitenciarului nr.13, reproiectarea spațiilor locative pentru atingerea recomandărilor internaționale privind suprafața celulelor sau operarea modificărilor structurale este imposibil de realizat. Cu atât mai mult că, acest standard se recomandă statelor membre pentru a fi luat în calcul la următoarele proiecte de infrastructură penitenciară.

Totodată, informăm că situația din Penitenciarul nr.13 s-a îmbunătățit considerabil în ultima perioadă, lucru remarcat atât de organismele internaționale în materia drepturilor omului, cât și de cele naționale. Una dintre măsurile implementate a fost transferul minorilor aflați în arest preventiv în Centrul de detenție pentru minori și tineri din Goian, din martie 2023. În acest an, se planifică și transferarea tinerilor cu vârsta de până la 21 ani, ceea va contribui la diminuarea supraaglomerării Penitenciarului nr. 13. Un alt exemplu de respectare a condițiilor minime de detenție este sectorul de femei, unde se află circa 40 de deținute într-un spațiu destinat pentru 80 de persoane.

La fel, în ultimii doi ani, Ministerul Justiției, împreună cu ANP, a depus și continuă să depună eforturi considerabile în vederea armonizării legislației execuțional-penal la standardele europene și îmbunătățirii condițiilor de detenție în sistemul penitenciar, inclusiv în Penitenciarul nr.13. Printre măsurile întreprinse menționăm:

·       închiderea sectorului de detenție aflat la demisol care nu corespundea standardelor minime de detenție, ceea ce a redus numărul de locuri de detenție;

·       reparația capitală a acoperișului tuturor edificiilor din cadrul Penitenciarului nr.13;

·       separarea completă a blocului sanitar de restul celulei în toate spațiile de detenție, proces ce urmează a fi finalizat în acest an;

·       reparația celulelor cu înlocuirea geamurilor, pentru asigurarea iluminării și ventilării naturale suficiente, proces care se realizează etapizat, reieșind din necesitatea de a elibera temporar spațiile supuse lucrărilor de reparației;

·       renovarea integrală a secției medicale, care a fost acreditată, fiind astfel confirmată respectarea cerințelor de calitate pentru acordarea asistenței medicale calificate;

·       renovarea capitală a sectorului pentru deținerea femeilor, inclusiv amenajarea unui cabinet medical (ginecologic);

·       reparația spațiilor auxiliare (sala festivă pentru desfășurarea activităților de reintegrare socială, sala pentru video-conferințe, spațiile pentru plimbare, cantina penitenciarului etc.).

Cu referire la accesul persoanelor cu dizabilități la baia comună, precizăm că în penitenciar au fost identificate și adaptate celule care corespund necesităților categoriei respective de persoane, reieșind din statistica anilor precedenți.

Reducerea numărului de deținuți în Penitenciarul nr. 13, inclusiv prin transferul anumitor categorii de persoane în alte instituții penitenciare, rămâne prioritatea numărul unu. Pentru aceasta se propune: transferul unor preveniți în alte izolatoare de urmărire penală, accelerarea procedurilor de escortare și transfer, fapt ce ar reduce durata aflării în detenție, și excluderea temeiului de transfer în Penitenciarul nr. 13 a anumitor categorii de condamnați, cum ar fi cei citați în alte cauze penale.

În acest scop, Ministerul Justiției și ANP vor interveni către organele judiciare pentru a eficientiza cooperarea inter-instituțională și comunicarea mai promptă a hotărârilor judecătorești pentru punerea lor în executare.

Ministerul Justiției a fost și rămâne deschis pentru cooperarea cu societatea civilă și pledează în continuare pentru respectarea drepturilor omului și a demnității umane, inclusiv în privința persoanelor private de libertate.

Totodată, facem apel la susținere în vederea conjugării eforturilor tuturor actorilor responsabili pentru soluționarea problemelor sistemice, acumulate de-a lungul timpului.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!