ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Băncii Naționale a Moldovei

17:31 | 31.01.2024 Categorie: Comunicate

Guvernatoarea BNM la întrevederea cu șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova: BNM este determinată să contribuie la procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană

Chişinău, 31 ian. /MOLDPRES/. Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu, alături de membrii Comitetului executiv al BNM, a avut o întrevedere cu șeful delegației Uniunii Europene (UE), Jānis Mažeiks.

În cadrul întâlnirii, au fost abordate subiecte ce țin de sectorul financiar-bancar al Republicii Moldova, precum și acțiunile orientate spre îndeplinirea criteriilor de aderare la UE.

„BNM este determinată să contribuie la procesul de integrare europeană, iar cererea de aderare la Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA) denotă clar acest lucru”, a subliniat guvernatoarea BNM.

Anca Dragu a reiterat că integritatea, independența, transparența și responsabilitatea băncii centrale sunt elemente-cheie în mandatul de guvernator.

Guvernatoarea BNM a menționat că sprijinul Uniunii Europene este important, iar BNM va depune eforturi sporite în parcursul european al Republicii Moldova.

În mod special, a fost remarcată asistența UE în cadrul proiectului Twinning „Consolidarea supravegherii, guvernanței corporative și gestionării riscurilor în sectorul financiar” al Republicii Moldova.

Totodată, șefa băncii centrale și-a exprimat speranța că perspectivele de colaborare cu UE vor fi extinse pe mai multe dimensiuni, cum ar fi: îmbunătățirea cadrului de supraveghere și reglementare a sectorului bancar și nebancar, rezoluția bancară, domeniul cercetării și altele.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!