ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În luna ianuarie, încasările la bugetul public național administrate de SFS au crescut cu 14,7%

12:26 | 01.02.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 1 feb. /MOLDPRES/. În luna ianuarie, încasările la bugetul public național administrate de Serviciul Fiscal de Stat (SFS) au constituit 5,4 miliarde lei (270 mln de euro), fiind în creștere cu 687,4 milioane lei sau cu circa 14,7 % în raport cu perioada similară a anului precedent, transmite MOLDPRES.

Astfel, la bugetul de stat, în anul 2024 au fost încasate circa 2,3 miliarde lei, ceea ce constituie cu 235,1 milioane lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă din 2023, sau o creștere de 11,2 %. 

La bugetele locale, s-au înregistrat încasări de circa 582,2 milioane lei, cu 85,2 milioane lei mai mult față de același interval al anului precedent sau cu 17,1 %.

De asemenea, la bugetul asigurărilor sociale de stat, în perioada menționată s-au încasat 1,8 miliarde lei, fiind în creștere cu circa 19,4 %.      

Totodată, încasările la Fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală au crescut cu 12,6 % și au constituit circa 615 milioane lei.

img24000694

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!