ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Spectacolul ”Nunta” revine pe scena Teatrului Național ”Satiricus I.L. Caragiale”

17:49 | 02.02.2024 Categorie: Cultură

Chişinău, 2 feb. /MOLDPRES/. Teatrul Național ”Satiricus I.L. Caragiale” va prezenta, sâmbătă, 3 februarie, la ora 18.30, spectacolul ”Nunta” de Anton P. Cehov, în regia lui Alexandru Grecu, informează MOLDPRES.

Potrivit organizatorilor, acțiunea spectacolului se desfășoară în timpul unei nunți, aici regăsindu-se toate personajele acesteia - o mireasa fericită, un mire cu caracter, niște părinți îngrijorați și tot felul de oaspeți, printre care și un coșcogea general (de fapt, un modest căpitan de rangul doi, mai mic în grad decât un colonel).

În aceeași zi, la ora 18.00, Teatrul Național ”Mihai Eminescu” va oferi publicului spectacolul ”August” de dramaturgul american Tracy Letts, în regia lui Alexandru Cozub, Teatrul Fără Nume – spectacolul ”12 șoapte în a 12-a noapte” de William Shakespeare, în regia lui Mihai Țărnă, Teatrul Dramatic Rus de Stat ”A.P. Cehov” – spectacolul ”A venit un bărbat la o femeie” de Semion Zlotnikov, în regia lui Iosif Șaț, la 18.30, Teatrul Național ”Eugene Ionesco” – spectacolul ”Chirița în provincie” de Vasile Alecsandri, în regia lui Petru Vutcărău și la 19.00, Teatrul ”Geneza Art” -  spectacolul "Frumoasa călătorie a urșilor panda, povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt” de Matei Vișniec, în regia Danielei Burlaca.

img24000755

img24000755

img24000755

img24000755

img24000755

img24000755

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!