ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șefa statului a discutat cu profesorii și rectorii despre referendumul pentru aderarea Moldovei la UE

15:57 | 05.02.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 5 feb. /MOLDPRES/. Președintele Maia Sandu a continuat consultările cu societatea civilă pe marginea organizării referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. La discuția de azi au participat rectori, cadre didactice și alți reprezentanți ai mediului academic, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

Șefa statului a vorbit despre necesitatea consolidării sprijinului popular pentru calea europeană a țării noastre și pentru viitorul european al tinerilor noștri. Astfel, președintele Sandu a îndemnat cadrele didactice să discute despre procesul de integrare europeană în cadrul activităților școlare, informând corect elevii și studenții, viitorii adulți ai Moldovei. 

Referendumul privind aderarea Moldovei la UE va fi organizat până la sfârșitul acestui an.

 

img24000798

img24000798

img24000798

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!