ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Angajații IGSU din Rezina au salvat un bărbat care a сăzut într-o prăpastie

09:33 | 08.02.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 8 feb. /MOLDPRES/. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență /IGSU/ din raionul Rezina au salvat un bărbat în vârstă de 77 de ani care a сăzut într-o prăpastie. Cazul a fost înregistrat în după amiaza zilei de ieri în localitatea Lalova, comunică MOLDPRES.

Potrivit IGSU, apelul de la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:47. Persoana a dispărut de acasă de trei zile, iar vecinii au alertat oamenii legii. În urma căutărilor efectuate de organele de drept, bărbatul a fost depistat într-o surpătură din preajma satului.

La fața locului au ajuns două echipe de salvatori, care au stabilit că persoana în stare conștientă se afla la o adâncime de aproximativ 30 de metri.

Angajații IGSU au reușit în mai puțin de 30 de minute să extragă persoana la suprafață. Medicii i-au acordat îngrijirile necesare la fața locului, iar ulterior bărbatul a fost transportat la spitalul raional.

Cauza și circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.

img24000885

img24000885

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!