ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 17 mii de persoane au solicitat ambulanța săptămâna trecută

09:27 | 13.02.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 13 feb. /MOLDPRES/. În ultima săptămână, Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a fost solicitat pentru 17078 de cetățeni, inclusiv la 3329 de copii, comunică MOLDPRES.

Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, în topul solicitărilor deservite continuă să predomine cele cauzate de urgențele respiratorii - 4518 solicitări, inclusiv 2529 de infecții respiratorii virale acute, urmate de urgențe cardiovasculare - 3896 de solicitări, inclusiv 54 de pacienți cu Sindrom coronarian acut și urgențe neurologice - 2091 de solicitări, inclusiv 239 de accidente vasculare cerebrale.

În aceeași perioadă, echipele de pe ambulanță au acordat asistență pentru 36 de persoane care au avut de suferit în urma accidentelor rutiere. Ulterior, 30 pacienți, printre care și patru minori, au fost transportați la spital pentru tratament specializat.

La Serviciul AMUP au fost înregistrate 44 de solicitări pe motivul urgențelor generate de agenții fizici, chimici și de mediu: printre care 20 persoane care au suferit combustii, șapte cu hipotermii și o persoană cu degerătură. Totodată, au parvenit 35 de apeluri pe motivul urgențelor toxice. Medicii de pe ambulanță au acordat primul ajutor medical la 14 persoane care s-au intoxicat cu medicamente, șapte cu alcool și patru cu monoxid sau bioxid de carbon.

img24000987

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!