ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Conducerea țării a venit cu reacții după ce SUA au anunțat sancțiuni împotriva Marinei Tauber

17:18 | 23.02.2024 Categorie: Politică

Chişinău, 23 feb. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu și premierul Dorin Recean au venit cu reacții după ce Statele Unite ale Americii au anunțat astăzi sancțiuni împotriva Marinei Tauber, transmite MOLDPRES. 

„Mulțumesc Statelor Unite pentru că au luat astăzi măsuri decisive împotriva celor care subminează integritatea alegerilor noastre în numele Kremlinului prin cumpărarea ilegală de voturi. Împreună suntem puternici împotriva amenințărilor la adresa valorilor noastre democratice”, a subliniat șefa statului. 

Și prim-ministrul Dorin Recean a comentat anunțul privind sancțiunile împotriva Marinei Tauber. „Salut decizia Guvernului SUA de a include în lista de sancțiuni persoanele responsabile pentru acțiuni care subminează securitatea Republicii Moldova și au facilitat interferența Kremlinului în alegeri. Sprijinul partenerilor noștri merge mână în mână cu eforturile noastre continue de a lupta împotriva fraudelor și de a proteja democrația”, a afirmat premierul. 

Statele Unite ale Americii au anunțat astăzi sancțiuni împotriva Marinei Tauber. 

img24001353

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!