ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova și Statul Israel au semnat acordul privind conversiunea permiselor de conducere

17:20 | 20.03.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 20 mar. /MOLDPRES/. Republica Moldova și Statul Israel au semnat acordul privind conversiunea permiselor de conducere, transmite MOLDPRES.

În baza acordului, părțile vor recunoaște reciproc, în scopul conversiunii, permisele de conducere emise de autoritățile competente ale celeilalte părți, în conformitate cu normele naționale, pentru titularii permiselor de conducere, care obțin reședința pe teritoriul unuia dintre state.

Documentul a fost semnat de Ambasadorul Republicii Moldova în Statul Israel, Alexandr Roitman și ministrul Transporturilor și Siguranței Rutiere al Statului Israel, Miri Regev. 

Anterior, Republica Moldova a semnat acorduri similare și cu alte state.

img24001997

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!