ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Interimatul funcției de procuror general încetează de drept la numirea în funcție a unui nou procuror general

21:07 | 21.03.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 21 mar. /MOLDPRES/. Interimatul funcției de procuror general încetează de drept la numirea în funcție a unui nou procuror general sau la încetarea suspendării din funcție a procurorului general în privința căruia a fost pornită anterior urmărirea penală. Prevederile sunt incluse în proiectul de lege pentru interpretarea prevederilor articolului 17 alineatul (17) din Legea cu privire la Procuratură. Documentul a fost votat astăzi de Parlament în prima și a doua lectură, informează MOLDPRES.

De asemenea, documentul prevede că expirarea termenului maximal de șase luni de la data intervenirii vacanței funcției de procuror general nu are efect extinctiv sau rezolutoriu asupra interimatului funcției date.

Interpretarea oferită de organul legislativ are drept scop elucidarea sensului și conținutului voinței legiuitorului și este obligatorie pentru cei care aplică normele în cauză.

Proiectul de lege va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, iar efectele acestuia se aplică inclusiv în cazul unui interimat al funcției de procuror general aflat în realizare la data intrării în vigoare a documentului.

img24002030

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!