ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Descinderi în mai multe penitenciare din țară

11:26 | 27.03.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 27 mar. /MOLDPRES/. Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai INI, sub conducerea procurorilor PCCOCS, cu suportul angajaților ANP, BPDS „Fulger” și DDS  „PANTERA”, au efectuat 11 percheziții într-un dosar de șantaj. În urma perchezițiilor în trei penitenciare și la rudele condamnaților aflate la libertate au fost depistate și ridicate mai multe telefoane, carduri pe care au fost transferați banii estorcați și înscrisuri de ciornă, comunică MOLDPRES.

Potrivit poliției, sub pretextul unor datorii la jocurile de noroc, un grup de condamnați cu autoritate criminală au estorcat de la o victimă mai mulți bani, ultima sumă fiind de 6000 de lei.

După condițiile impuse de condamnați, acesta nu a avut posibilitatea să transmită suma estorcată, drept urmare la finele lunii iulie a anului 2023 condamnatul a fost depistat strangulat în curtea penitenciarului.

Deținuții din cele trei Penitenciare vor fi conduși în Penitenciarul nr.13 din Chișinău pentru audieri în cadrul investigațiilor, urmând ca procurorul de caz să stabilească statutul procesual al fiecăruia în funcție de probatoriul acumulat.

Persoanelor bănuite li se incriminează săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.189 alin.(2) lit.b), d) din Codul penal, pentru care este prevăzută pedeapsa cu închisoarea pe un termen de la 5 la 7 ani.

img24002176

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!