În anul 2023, CNA a înregistrat 19 cazuri de colectare ilegală de bani în instituțiile de învățământ
17:51 | 27.03.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 27 mar. /MOLDPRES/. În anul 2023, Centrul Național Anticorupție a constatat și înregistrat 19 cazuri de colectare ilegală de mijloace bănești în instituțiile de învățământ. Cifrele au fost prezentate astăzi de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), transmite MOLDPRES.
Din numărul total de cazuri, în patru contravenții au fost implicați angajații sistemului educațional, în alte 15 situații fiind implicați părinții sau alți reprezentanți ai copiilor.
„Colectarea taxelor informale în instituțiile de învățământ este o activitate ilegală”, a atenționat MEC.
Potrivit sursei citate, acceptarea cadourilor și a altor beneficii determină apariția sentimentului de obligație și de constrângere morală a cadrelor didactice față de copiii, părinții cărora achită asemenea beneficii, profesorii fiind în dificultate atunci când urmează să aprecieze obiectiv rezultatele elevilor.