ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șefa statului s-a întâlnit cu aleșii locali din raionul Căușeni

19:20 | 29.03.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 29 mar. /MOLDPRES/. Președintele Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu primarii din raionul Căușeni, în cadrul căreia a discutat subiecte importante pentru comunitățile locale: drumuri mai sigure și mai calitative, acces la servicii medicale pentru locuitori, dar și dezvoltarea localităților prin programul „Satul European”, transmite MOLDPRES.

Șefa statului a precizat că în acest an, Guvernul a alocat aproape 200 de milioane de lei pentru reabilitarea drumurilor din raionul Căușeni și a investit 32 de milioane de lei pentru echiparea și modernizarea spitalului raional, în ultimii doi ani.

Totodată, președintele a precizat că în cadrul Programului „Satul European”, circa 70 de milioane de lei au fost alocate în 21 de localități din raionul Căușeni pentru investiții în sisteme de apă și canalizare, școli și proiecte de eficiență energetică, „lucruri care contribuie direct la îmbunătățirea calității vieții oamenilor noștri, la construirea Moldovei europene”, a punctat președintele Maia Sandu.

De asemenea, șefa statului a specificat că în orașul Căușeni, începând cu anul 2022, Agenția de Dezvoltare Regională Sud implementează două proiecte, în care Guvernul a investit aproape 115 milioane de lei și prin care este modernizată stația de epurare a apelor uzate și se construiește sistemul de canalizare în sectorul „Căușenii Vechi” din oraș. 

img24002260

img24002260

img24002260

img24002260

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!